Maica Ana surâde în timp ce mâinile îi aleargă profesionist în jurul maşinii de cusut. Sisi nu-i dă o clipă pace şi îşi caută de lucru în apropiere, luptându-se cu un mosor de aţă colorată. Zboară apoi de colo-colo, odihnindu-se în cele din urmă pe umărul său. Numai pentru o clipă însă, căci îl alungă apoi tremurul cusutului.

ALTFEL DE DAR

Într-o mică încăpere aflată chiar în clădirea Mitropoliei, patru măicuţe trudesc cât e ziua de lungă printre materiale scumpe şi maşini de cusut. Din mâna lor ies cele mai frumoase veşminte preoţeşti care s-au făcut vreodată în acest colţ de ţară. "Ceea ce facem noi e un dar. Lucrăm cu drag pentru că ştim că veşmintele făcute de noi vor fi lucrurile preoţilor cu care ÎL slujesc pe Dumnezeu. De aceea, când lucrăm, nu lucrăm ca pentru oameni, ci pentru Dumnezeu" - spune maica Ana, cea care răspunde de bunul mers al lucrurilor în atelier.

Pentru un ochi profan însă, atracţia atelierului nu constă însă în nenumăratele costume preoţeşti, fesuri milităreşti, tipuri de reverenzi şi brâie pentru preoţi, ci într-o mică apariţie exotică, vizibilă printre mosoarele, foarfecele şi maşinile de cusut cu care îşi fac de lucru maicile.

DEPRINS CU CELE SFINTE

De trei ani de zile, papagalul Sisi este martor ocular al tuturor lucrurilor care se petrec în atelierul de croitorie. Cu timpul, alături de măicuţe, papagalul s-a deprins cu cele sfinte. "Atunci când ne rugăm, Sisi stă şi ascultă. E numai ochi şi urechi. Aşa a învăţat să spună <Doamne Miluieşte>, <Doamne-Ajută>, <părinte>, <călugăr>, <Tatăl nostru care ne eşti în ceruri>. La sfârşitul fiecărei rugăciuni, Sisi nu uită să spună <Amin>", povesteşte maica Ana. Ca să întărească cele spuse, deodată îşi împreună mâinile şi începe să se roage. Rosteşte "Tatăl nostru" şi, în timp ce se roagă, Sisi se aşază pe vârful palmelor împreunate şi o priveşte pe maica Ana drept în ochi. În momentul când termină rugăciunea, Sisi spune şi el "Amin". Că nu degeaba este pasărea Domnului.

	INEDIT