De 24 de ani nu şi-a luat concediu. Zi şi noapte se află la locul de muncă, dedicat întru totul activităţii sale. Trăieşte împreună cu familia, în mijlocul munţilor, pe valea unui pârâu. Păstrăvarul din Roşcani, un sat pitoresc de munte din comuna Dobra, judeţul Hunedoara, are în grijă o afacere de miliarde.

Ionel Bocşeri este angajat al Ocolului Silvic Dobra, care deţine păstrăvăria din Roşcani. Omul ştie absolut totul despre păstrăvi; ar putea vorbi despre ei ore în şir. "În '78 am terminat Liceul Silvic din Timişoara, iar apoi am făcut cursul de păstrăvar. În 1980 am fost repartizat la păstrăvăria din Luncani, judeţul Timiş, unde am rămas până în 1987, când am venit aici", povesteşte, pe scurt, Ionel Bocşeri. De atunci nu şi-a mai luat concediu, fiindcă cu păstrăvii nu-i de joacă. Trebuie să fii zi de zi lângă ei. Să-i îngrijeşti, dar să-i şi păzeşti cu străşnicie, deoarece carnea de păstrăv este căutată atât de om, cât şi de sălbăticiuni.

Când a venit la păstrăvăria din Roşcani, aceasta era proiectată să producă maxim 4 tone de peşte pe an. Anul trecut, Ionel Bocşeri a cerut o aprobare pentru a face o inovaţie care ar fi dublat producţia. Ocolul Silvic a decis să-i dea mână liberă, iar surpriza a fost de proporţii. Până şi păstravarul a rămas uimit de rezultatele obţinute. Producţia de păstrăv a depăşit estimările tuturor, ajungând la 15 tone într-un singur an. "Am mai construit trei bazine pentru puiet, iar pe cele mari le-am lăsat doar pentru păstrăvii adulţi", spune, cu mândrie, specialistul în păstrăvi.

Ce a realizat Ionel Bocşeri la păstrăvărie l-ar face invidios chiar şi pe un inginer constructor. Bazinele vechi, în care înoată păstrăvii mari, se află pe un teren plan, la baza muntelui. La vreo două sute de metri mai sus izvoreşte pârâul care alimentează în permanenţă păstrăvăria. Bazinele noi, pentru puiet, au fost construite cam la jumătatea distanţei dintre izvor şi bazinele vechi. Creşterea producţiei a avut şi un dezavantaj: devenise foarte obositor să transporte peştii cu găleata, din bazinele noi în cele vechi, în momentul în care aceştia ajungeau la maturitate. Aşa că a mai făcut o inovaţie: a construit un fel de tobogan între bazinele de sus şi cele de jos pe care, atunci când trebuie, păstrăvii sunt mutaţi fără prea mult efort. Trebuie deschisă doar o trapă a bazinului care eliberează apa şi, o dată cu ea, peştii.

Aproape că nu trece o zi fără ca păstrăvarul din Roşcani să primească vizitatori dornici de păstrăv proaspăt. "Păstrăvul trebuie gătit imediat după ce a fost prins. Aşa e mai gustos. Prin congelare îşi mai pierde din calităţi. De aceea vine lumea să cumpere direct din păstrăvărie", explică specialistul. Un kilogram de păstrăv proaspăt costă 120.000 de lei, iar în magazine, congelat, ajunge cu câteva zeci de mii de lei mai scump. Anul trecut, peştii de la Roşcani au adus încasări de peste un miliard şi jumătate.

La acestea se mai adaugă şi afacerea cu icre, care se vând 600.000 de lei kilogramul. Au între 3 şi 6 mm în diametru şi sunt căutate pentru gustul deosebit. "Pe vremea lui Ceauşescu, icrele de păstrăv erau toxice. Acum sunt bune şi chiar foarte căutate", spune râzând păstrăvarul, amintindu-şi de zvonul hilar care a fost lansat pentru a nu afecta exportul cu astfel de produse. Păstravarul ştie că nu doar oamenii sunt amatori de carne de păstrăv, ci şi animalele. "Vulpile mai dau târcoale păstrăvăriei. S-a întâmplat să găsesc într-o dimineaţă una înecată în bazin", spune Ionel Bocşeri.

În păstrăvăria din Roşcani cresc două soiuri de păstrăvi: cel indigen, pentru repopularea pârâurilor patriei, şi păstrăvul-curcubeu,originar din Danemarca, pentru comercializare. Diferenţa esenţială dintre cele două specii este că păstrăvul indigen are o creştere mai lentă şi este mai mic decât cel curcubeu. Ionel Bocşeri primeşte o dată pe an între 50.000 şi 100.000 de icre din Danemarca, la preţul de 550 de lei bucata. Acestea sunt puse în incubator, într-o sală special amenajată cu ligheane pătrate pe post de bazine, în care, la fel ca în bazinele mari, apa de izvor curge în permanenţă.

După 40 de zile, păstrăvii eclozează şi timp de 20 de zile puietul se hrăneşte din punga vitelină. În acest timp, păstrăvarul face o muncă de chinez bătrân: zi de zi, toate cojile şi icrele moarte trebuie scoase din apă pentru a nu le altera şi pe cele bune şi pentru a nu sufoca peştii minuscului. Când punga vitelină dispare, peştişorii sunt mutaţi afară, în nişte bazine mici, de tranzit, unde stau până când ajung să cântărească jumătate de gram. Apoi sunt mutaţi în bazinele de puiet, după care, prin tobogan, ajung în bazinele mari.

Pentru orăşeanul care ajunge la păstrăvăria din Roşcani, prima impresie este că păstrăvarul trăieşte un permanent concediu. Cabana în care locuieşte, păstrăvăria încadrată de munţi, aerul curat, toate îmbie la odihnă şi grătar de peşte. Câteva ore petrecute acolo îi schimbă însă radical viziunea. Este de muncă de dimineaţa până seara şi chiar dacă se întinde la poveşti, Ionel Bocşeri nu se opreşte din lucru. Care e jumătatea plină a paharului? Păstrăvarul răspunde glumind: "După o zi de lucru, păstrăvii măcar nu trebuie spălaţi".

CU MÂINILE LA RECE. Păstrăvarul se consideră un om norocos cu aşa o meserie curată, care însă, ca oricare alta, are şi dezavantaje. Cel mai neplăcut este faptul că trebuie să stea foarte mult cu mâinile în apa de izvor, care nu depăşeşte 10 grade Celsius.

VIITORUL PĂSTRĂVĂRIEI. Adrian Bocşeri, fiul păstrăvarului de la Roşcani, a absolvit şi el Liceul Silvic din Timişoara. "Sper să mă angajez şi eu aici, la păstrăvărie, fiindcă asta ştiu să fac şi asta îmi place", spune tânărul care a furat meseria de la tatăl său.

MULSUL PEŞTILOR. Fiindcă păstrăvii nu se înmulţesc în captivitate, în fiecare an, la sfârşitul lunii octombrie, păstrăvarul începe să recolteze icre de pe femelele de păstrăv indigene, pentru a produce puiet cu care vor fi repopulate pârâurile. În primul rând se sortează masculii de femele, iar apoi se delimitează în bazin grupuri de circa o sută de bucăţi. Apoi una câte una, femelele sunt mulse de icre. Pentru această operaţiune este nevoi de două persoane: una pentru a ţine peştele cu un prosop, iar a doua pentru a-i apăsa burta. Icrele de la două femele se amestecă cu lapţii de la un mascul, cu ajutorul unei pene de gâscă. După 20 de minute, icrele se spală de lapţi şi sunt puse în incubator. În perioada de recoltă, prin mâinile păstrăvarului trec zilnic câteva sute de peşti.

PĂSTRĂVUL-CURCUBEU. Lungimea păstrăvului-curcubeu variază de la 23 la 90 cm. Cântăreşte aproximativ 800-1.600 g, dar uneori ajunge chiar până la 6 kg. Are spatele albastru-cenuşiu, laturile argintii şi abdomenul albicios. Pe laturile corpului prezintă o dungă lată, roz-sidefie, cu reflexe metalice, irizante. În libertate, la fel ca şi păstrăvul indigen, se hrăneşte cu viermi, moluşte, larve de insecte şi crustacei. Se reproduce primavăra, prin martie-aprilie. Este originar din America de Nord. În România este crescut în special în păstrăvării, fiind rar prezent în apele curgătoare.