de Horatiu ARDELEAN

Staţia de epurare adună toată apa din canalizarea oraşului, o tratează şi o deversează în Bega În 2004, se împlinesc 90 de ani de alimentare cu apă potabilă a oraşului. Unele din utilajele staţiei au aniversat deja venerabila vârstă.

Treabă nemţească

Construcţia Staţiei de Epurare Timişoara a fost demarată în anul 1909, o dată cu realizarea reţelei de canalizare a Timişoarei. Lucrările au fost finalizate în anul 1911. Staţia a intrat în probe tehnologice şi a fost pusă în funcţiune la data de 26 octombrie 1912. Ea a fost proiectată să funcţioneze la un debit de 570 l/secundă. Acum, staţia a ajuns la o capacitate de 2000 l/secundă. Artizanul întregii construcţii a fost ing. Stan Vidrighin, devenit în 1919 primar al Timişoarei. Pompele Schlik de fabricaţie austriacă datează din anul 1912 şi sunt şi în zi de astăzi în stare de funcţionare. "Le-a fost modificată acţionarea cu abur, fiindu-le montate motoare electrice cu reductor. Funcţionează foarte bine aşa, pe când pompele noi sunt mai tot timpul în reparaţie", spune ing. Elena Săvescu (foto), şefa Staţiei de Epurare Timişoara.

Măgăruşul Pişta

În perioada de început, apele erau epurate printr-o metodă mecanică. "Apa intra în staţie trecând printr-un sistem de curăţire de roţi cu site. Reziduurile se adunau pe benzi transportatoare, care apoi erau golite în vagoneţi traşi până la locul de depozitare de un măgăruş botezat de oameni Pişta", îşi aminteşte ing. Săvescu. O parte din vechea tehnologie este folosită şi astăzi. Tratarea mecanică a apei nu a suferit prea multe modificări de-a lungul timpului. Apa trece prin nişte grătare, este pompată în bazinele desnisipatoare, apoi este trecută prin separatoare de grăsimi şi prin decantoarele primare. Urmează treapta biologică, formată din linii de aerare şi un bazin cu nămol activ. "Acolo cresc nişte microorganisme care distrug orice substanţă organică. Apa astfel purificată este trecută prin decantoare secundare", spune Elena Săvescu. Reziduurile rezultate sunt adunate în containere şi transportate la deponeul de la Şag.

Mazăre, cremvurşti şi fonduri ISPA

În fiecare lună, tone de reziduuri ajung la groapa de gunoi a oraşului. Cei 107 angajaţi ai staţiei de epurare au avut parte de o mulţime de surprize. Înainte de revoluţie, în reţeaua de canalizare au fost aruncaţi câţiva avortoni, care au ajuns în sitele de decantare a apei. Mai recent, s-au găsit sute de kilograme de mazăre şi de cremvurşti. În mod curent, staţia mai "recoltează" mii de sticle de plastic, lemne şi tot felul de substanţe petroliere.

Calitatea epurării poate fi îmbunătăţită doar prin modernizarea aparaturii şi tehnologiei folosite. "Vom beneficia în viitorul apropiat de fonduri ISPA în valoare de 32 milioane euro pentru reabilitarea şi retehnologizarea staţiei", încheie Elena Săvescu.

400 DE ANI DE PROIECTE. Cu 500 de ani în urmă, Timişoara era invadată de bălţi şi mlaştini. În 1552 s-a pus pentru prima oară problema asanării cetăţii, dar operaţiunea nu s-a desfăşurat din cauza ocupaţiei turceşti din perioada 1552-1717. Primul guvernator militar al cetăţii, Florimund Mercy, a fost cel care a început asanarea mlaştinilor, iar în 1728 a declanşat operaţiunea de regularizare a râului Bega între Făget şi Becicherecu Mare. În 1738, Timişoara a fost lovită de o devastatoare epidemie de ciumă. În 1765 s-a construit un canal deschis de alimentare a canalului de centură din Bega. După 1836, primăria aprobă proiectul de canalizare al oraşului, care este finalizat abia în anul 1847. Punerea lui în practică nu s-a făcut însă din cauza revoluţiei de la 1848. În 1904, serviciul tehnic al oraşului a elaborat un proiect tehnic general privind canalizarea apelor uzate şi meteorice, pus ulterior în aplicare, care includea şi staţia de epurare (foto).

UN MUZEU ÎN FUNCŢIUNE. Clădirea care adăposteşte sala de maşini este o adevărată bijuterie arhitectonică. Birourile păstrează şi astăzi geamurile originale, cu sticlă de cristal dreptunghiulară. Pe vremuri, în hală, angajaţii erau obligaţi să se încalţe cu cipici. Era o curăţenie de farmacie. "Pompele Schlik funcţionează şi în momentul de faţă, fără să se fi defectat vreodată. Cazanul cu aburi, tot un Schlik, a funcţionat din 1911 până în anul 1987, atunci când nu a mai primit avizul din partea ISCIR. Dorinţa mea este ca, în cel mai scurt timp, să organizez în această clădire un muzeu", spune Elena Săvescu, şefa staţiei.

De anul viitor, se vor face investiţii în valoare de 32 milioane de euro pentru reabilitarea şi retehnologizarea întregii staţii. Până atunci, sunt bune şi pompele de pe vremea Imperiului austro-ungar