Lucrări făcute în urmă cu aproape o sută de ani de inginerul Stan Vidrighin, primul primar al Timişoarei după Marea Unire, sunt în funcţiune şi astăzi. În urmă cu jumătate de veac însă, numele său nu dădea bine pentru autorităţile vremii.

Născut în comuna Răşinari din judeţul Sibiu în 1876, dintr-o familie prietenă cu cea a poetului Octavian Goga, Stan Vidrighin a urmat, după absolvirea cursurilor liceale la Sibiu, Facultatea Politehnică din Budapesta, pe care a absolvit-o în anul 1900. După un scurt stagiu de doi ani în administraţia oraşului Sopron, având şi recomandarea unor profesori ai Politehnicii din Leipzig, a câştigat un concurs pentru proiectul de canalizare al oraşului Timişoara, fiind numit inginer la serviciul tehnic al primăriei. Doi ani mai târziu a fost promovat inginer-şef al aceluiaşi serviciu, unde, după ce a verificat ofertele anterioare, a demarat pregătirea proiectului general de canalizare a apelor uzate şi meteorice, precum şi cel de alimentare cu apă al oraşului. Pentru realizarea acestor două mari proiecte, a fost trimis de primărie la Dresda, Berlin, Hamburg, Koln, Strasbourg, Karlsruhe şi Londra. După întoarcerea în ţară, a întocmit proiectele de alimentare cu apă şi canalizare ale Timişoarei, implicându-se apoi direct în realizarea lor.

Lucrările de construcţii a canalelor colectoare de pe cele două maluri ale râului Bega a început în mai 1909, iar cele pentru staţia de epurare a apelor uzate, doi ani mai târziu, fiind încredinţate unei antreprize generale din Budapesta. Pe lângă forajele de cercetare întreprinse în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, inginerul Stan Vidrighin a făcut altele noi, cu precădere în zona de nord şi sud-est a oraşului, în urma acestora garantând că se poate asigura necesarul de apă al oraşului pentru cei 46.000 de locuitori ai oraşului de atunci, dar şi pentru viitor. Sistemul de canalizare şi staţia de epurare au fost puse în funcţiune în 26 octombrie 1912, iar sistemul de alimentare cu apă potabilă (alcătuit din grupurile de fântâni, o aducţiune, staţia de tratare-pompare şi o reţea de distribuţie de aproape 90 de kilometri) a fost dat în folosinţă la 1 iunie 1914, când a luat fiinţă şi prima întreprindere comunală din ţară. Stan Vidrighin a fost şi directorul primei întreprinderi de alimentări cu apă şi canalizare a oraşului Timişoara. Separat, el a mai realizat un sistem de alimentare cu apă industrială a oraşului, cu o reţea de distribuţie de 15,8 km, care a fost dat în folosinţă în 1916.

Inginerul Stan Vidrighin a fost unul din cei mai importanţi militanţi ai oraşului pentru înfăptuirea unirii Transilvaniei şi Banatului cu România, fiind ales deputat pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, iar apoi membru al Marelui Consiliu Naţional, care avea atribuţii parlamentare pe perioada de autonomie şi viitoare integrare administrativă. La 1 septembrie 1919 a fost ales primul primar al Timişoarei din România Mare, deţinând această funcţie până în 30 aprilie 1921. Un an mai târziu, între 3 ianuarie 1922 şi 31 august 1922, Stan Vidrighin a ocupat din nou această funcţie. În acest interval, a trecut sub administraţie proprie, în cadrul unei regii autonome, serviciile de apă-canalizare, gaz, electricitate şi tramvaie, iniţiativă care s-a dovedit a fi de succes, fiind ulterior adoptată şi de alte oraşe din ţară.

Împreună cu profesorul Traian Lalescu a fost membru fondator al Şcolii Politehnice din Timişoara, căreia i-a pus la dispoziţie un teren de 8,5 ha şi trei milioane de lei pentru ridicarea noului local al acesteia. A fost ales, în anul 1921, rector al Şcolii Politehnice din Timişoara. În septembrie 1923, conducerea oraşului Bucureşti a decis ca inginerul Stan Vidrighin să fie numit principal consultant pentru derularea programului de dezvoltare a sistemului de alimentare cu apă-canalizare şi electricitate al Capitalei, urmând ca ulterior să preia conducerea acestor lucrări şi apoi administrarea lor.

Ascensiunea profesională a lui Stan Vidrighin a continuat în Capitală, unde, în 1929, a fost numit director general al Poştelor şi Telecomunicaţiilor şi apoi al Regiei Autonome a Căilor Ferate Române. În 1934 a fost cooptat în consiliul de administraţie a societăţii Malaxa ca director, ocupând această funcţie până în anul naţionalizării fabricii.

După această dată, informaţiile despre Stan Vidrighin sunt mai mult decât lacunare. În biografia sa oficială, se mai aminteşte doar că s-a stins din viaţă în 1956 la Bucureşti, "la frumoasa vârstă de 80 de ani".

Liana Oteşteanu (născută Vidrighin), nepoată de văr a cunoscutului inginer, este astăzi singura sa rudă care mai trăieşte la Timişoara. "L-am cunoscut prin anii războiului, când mai venea la Timişoara. Stan Vidrighin era un bărbat nu prea înalt, cu părul cărunt, ondulat, destul de lung, ceea ce m-a impresionat, pentru că nu prea era în ton cu moda vremii. Îmi amintesc că era un om jovial, atent şi prietenos. Avusese un foarte bun prieten din facultate, care a urmat dreptul. A murit pe front în primul război iar soţia lui a rămas văduvă cu trei copii. Stan Vidrighin s-a însurat cu ea pentru a o ajuta şi pentru a-i putea înfia copiii. Mai venea la Timişoara în acei ani, pentru că avea o moşie mare la Beregsău, de peste 50 de hectare. A fost expropriat după reforma agrară din 1945. Câţiva ani mai târziu, a fost evacuat din casa pe care o avea la Bucureşti, pe bulevardul Dacia, şi trimis cu domiciliu forţat la Petroşiţa, în judeţul Dâmboviţa. A revenit în Bucureşti cu vreo doi ani înainte de moarte şi a fost înmormântat la cimitirul Bellu. Unul din băieţii pe care i-a înfiat, medic de profesie, a renunţat la numele de Vidrighin, căci i-a adus numai necazuri. Nici mie nu mi-a stat bine cu numele ăsta, s-a considerat că aveam şi o origine socială nesănătoasă".

Stan Vidrighin a fost directorul primei întreprinderi de alimentare cu apă şi canalizare a oraşului Timişoara

Ilie Vlaicu, director Aquatim

Staţia de epurare a fost construită între 1911-1912

Turnul de apă din Fabric