de Ildico ACHIMESCU

În 1943, pe bulevardul Regele Ferdinand I din Timişoara, s-a pus piatra de temelie a unui studio de radio, pentru care fuseseră alocate 600 de milioane de lei. Din cauza războiului şi a vremurilor "noi", proiectul a fost abandonat. Cu toate astea, Radio Timişoara a început să emită, la 5 mai 1955, din studioul amenajat mai târziu într-un imobil situat pe strada Cluj nr. 24. Treizeci de ani mai târziu, la 12 ianuarie 1985, ca urmare a unei dispoziţii venite de... sus, posturile teritoriale de radio de la Timişoara, Cluj, Craiova şi Târgu Mureş îşi încetau activitatea. Componenţii echipelor de gazetari-radio au fost risipiţi care încotro; cei mai mulţi au fost repartizaţi în fabrici şi uzine.

Murise speranţa

Asemenea oricărui gazetar care face presă de drag, radio-reporterii pierd noţiunea timpului atunci când se iveşte un subiect fierbinte, indiferent dacă locul acţiunii este situat în vârf de munte, în adânc de mină sau doar la un pas distanţă. Cu noaptea în cap, muncind zi-lumină la nevoie, nimic nu li se părea prea greu în profesie. Greu şi apăsător se arătase însă, chiar din primele zile ce au urmat după ieşirea din eter a Radio Timişoara, gândul că nu se întrevedea speranţa că va mai emite vreodată.

Animăluţe ciudate

Reporterii frenetici de până mai ieri, voci atât de îndrăgite de ascultătorii din patru judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara, au intrat într-un cu totul alt univers decât cel care le intrase în sânge. Mulţi dintre aceştia au îngroşat armata funcţionarilor din serviciile de "personal" din fabricile timişorene, completând cărţi de muncă, redactând broşurici sau făcând propagandă vizuală.. "În întreprindere, eram priviţi ca nişte animăluţe ciudate", rememorează, cu oarecare duioşie, Agneta Nica, unul dintre profesioniştii de elită, de ieri şi de azi, ai radioului timişorean. Cam aşa a fost la Electrobanat şi UMT, la Electrotimiş, Industria Lânii, Electromotor, la Consiliul Popular sau la Forţele de Muncă. Veronicăi Balaj i-a fost dat să se ocupe de "mişcarea artistică de masă", iar Victoria Bobescu a devenit consultant de educaţie pro-familia. Alţi oameni de radio pursânge au avut ceva mai mult noroc, ajungând bibliotecari, metodişti de cluburi muncitoreşti, redactori de carte sau muzeografi, fără să-şi fi pierdut vreo clipă dorul de microfon.

Echipa a rămas

Chiar dacă ideea reînfiinţării radioului părea pe-atunci fantasmagorică, trupa de redactori ai ex-studioului timişorean nu s-a destrămat. Se întâlneau adesea, nu doar în momente fericite ori dimpotrivă, ci şi din dorinţa de a fi iar împreună, de a vorbi numai şi numai despre emisiuni posibile, despre dragostea lor cea mare, radioul. La 22 decembrie 1989, ora 14, ceea ce nici cu gândul nu gândiseră devenea realitate. "Aici Radio Timişoara Liberă, primul post de radio din România care emite un program liber, necenzurat!", cuvintele rostite la microfon de George Balica, au rupt gheaţa unei tăceri apăsătoare care s-a întins pe durata unei jumătăţi de deceniu. Cea mai mare parte a echipei a revenit la matcă; de-a lungul anilor, i s-a adăugat o redutabilă armată de tinere talente. Împreună, în noua lor casă de pe strada Pestalozzi, fac ceea ce ştiu mai bine. Şi, mai presus de toate, ceea ce le place...

ÎNTRE JILAVA ŞI BJT. În răstimpul cât Radio Timişoara încetase să funcţioneze, la sediul din strada Cluj s-a păstrat doar aparatura din controlul general şi din cele două noi cabine de emisie; parterul clădirii găzduia spaţiul de emisie al corespondentului zonal al radiodifuziunii naţionale. Fonoteca Studioului, alcătuită din peste 30.000 de benzi, a fost transportată, fără o sortare prealabilă, la Jilava. Din fericire, "Fonoteca de aur" a fost salvată în ultima clipă, fiind adăpostită la Biblioteca Judeţeană, noul loc de muncă al fostului director de Radio. Respectivul tezaur a fost pus în valoare, într-o multitudine de forme, inclusiv realizarea de CD-uri, graţie unor profesionişti.

PRIMUL CRAINIC. Cea dintâi emisiune a Studioului Regional Timişoara s-a petrecut în seara de 5 mai 1955, între orele 20,15 şi 20,44. Semnalul sonor ales: o frântură din opereta "Ana Lugojana", de Filaret Barbu. A urmat vocea primului crainic al noului post de radio, Emilia Culea. "Aici, Radio Timişoara. Un nou semnal, un nou studio regional. Dragi bănăţeni, de astăzi, în fiecare zi, la aceeaşi oră, veţi audia postul care vă aparţine". La vremea aceea, Emilia Culea era încă studentă la Agronomie. În timp, a devenit unul dintre cei mai apreciaţi reporteri şi redactori de la Secţia economică. Timp de 30 de ani, viaţa ei s-a confundat cu cea a Radioului timişorean.

De la A, la Z. Celălalt component în viaţă al echipei cu care a pornit la drum, în urmă cu jumătate de veac, Radio Timişoara este inginerul Alexandru Szekely. O întâmplare fericită l-a adus pe electromecanicul de la Electrobanat, membru al unui cerc de radioamatori, la instituţia radio în plină construcţie. Întâi, a dat o mână de ajutor la ridicarea cabinelor de emisie şi a controlului general; apoi, a venit vremea să deprindă toate tainele operatoriei radio. Pe parcursul anilor, n-a contenit să înveţe; în 1972, a absolvit Electrotehnica. În decembrie '89, s-a întors "acasă", la Radio, împreună cu "cei vechi-vechi".