de Petrina CALABALIC

A devenit un fapt comun ca, la fiecare nou început de an şcolar, sindicatele din învăţământ să atragă atenţia asupra salariilor mizere ale profesorilor şi să avertizeze cu greva. Anul acesta, cadrele didactice din învăţământul preuniversitar sunt hotărâte să nu înceapă şcoala până când guvernul nu le oferă certitudinea creşterii salariale promise, cu 25%, începând din 1 octombrie.

Efect dublu

Educatorii, învăţătorii şi profesorii trăiesc din salarii mai mici decât ale gunoierilor sau ale minerilor. Un tânăr absolvent de facultate ce se angajează ca profesor primeşte lunar doar 3.200.000 de lei în mână, iar un învăţător, 2.800.000 de lei; iar cei care au o vechime de peste 30 de ani şi gradul I abia ajung să câştige 7.000.000 de lei. Privită în ansamblu însă, problema salariilor în învăţământ este mult mai gravă decât pare la prima vedere, având dublu efect. Cel pe termen scurt e clar: probleme financiare pentru cadrele didactice şi familiile lor, de unde decurg alte zeci de probleme. Pe termen lung însă, consecinţele sunt dezastruoase pentru învăţământul românesc.

Absolvenţi mediocri

Dacă la începutul secolului trecut şi în perioada interbelică era o mândrie să fii profesor, astăzi, salariile mici îi îndepărtează pe tineri de învăţământ, pe posturile libere ajungând doar cei care nu reuşesc să-şi găsească o meserie mai bănoasă sau o bursă în străinătate. Mai concret, pe posturile de învăţători şi profesori ajung să concureze absolvenţi dintre cei mai slab pregătiţi. Cel mai bun exemplu în acest sens este concursul de ocupare a posturilor de educatori, învăţători şi profesori desfăşurat, anul acesta, în judeţul Timiş.

307 posturi neocupate

Inspectoratul Şcolar Timiş a scos la concurs 255 de posturi pentru titularizare, pentru care au dat examen în jur de o mie de absolvenţi sau cadre netitularizate. Dintre aceştia, doar 126 au luat examenul. Notele de trecere au fost 7, pentru ocuparea unui post în oraş, şi 5, pentru un post la ţară. Astfel, deşi au concurat foarte multe persoane, 129 de posturi (mai mult de jumătate!) au rămas neocupate, fiind necesară o a doua sesiune de examene. "Anul acesta au fost 50 de note sub 5. Am avut chiar şi o notă de 1,20. Constatarea noastră e că cei bine pregătiţi nu au vrut să vină la examen. Dacă luăm în considerare şi posturile de suplinitori, avem, înainte de începerea noului an şcolar 307 posturi neocupate", spune Doru Nichifor (foto), inspector general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Timiş.

"Lipsesc specialiştii"

În momentul de faţă, conform statisticilor Inspectoratului Şcolar Timiş, în Timişoara, la materii precum limba engleză, limba germană, educaţie muzicală şi informatică nu mai sunt suficienţi profesori, dearece absolvenţii de facultate refuză să lucreze pe 3 milioane de lei, iar profesorii formaţi înainte de revoluţie au început să iasă la pensie. "Mulţi fug de învăţământ încă din facultate, alţii îşi părăsesc catedra pentru a lucra la diverse firme pe salarii duble sau chair triple. Şi au dreptate. Cum poţi să-i ceri unui specialist în calculatoare să stea pe 3 milioane, ca profesor, când el poate oricând să câştige mai mult sau să plece în străinătate? Din cauza asta însă, lipsesc specialiştii din şcoli, tocmai acum, când informatica ar trebui să fie materie de bază", spune Virgil Popescu (foto), liderul filialei Timiş a Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret".

La 59 de ani

În timp ce tinerii nu se mai înghesuie pe posturile din învăţământ, mulţi dintre profesorii în vârstă ajung să predea şi după ce au ieşit la pensie. Un astfel de caz este cel al profesoarei de limba română Lia Secui (foto), decan de vârstă la Colegiul Tehnic Timişoara. Lia Secui a ieşit la pensie acum doi ani, la vârsta de 57 de ani, după 35 de ani de activitate. Împreună cu soţul ei, şi el fost profesor, nu câştigă 10 milioane lunar. "Pensia înseamnă în România trecerea de la un anumit gen de activitate la o inactivitate totală, fiindcă banii nu-ţi ajung şi pentru hobby-uri. N-am crezut că ieşind la pensie e nevoie de atâţia bani, dar mie încă îmi place să merg la un spectacol cu prietenii, să-mi cumpăr o rochie. Nu am revenit însă la catedră neapărat din motive financiare, ci fiindcă mi-am iubit meseria", declară profesoara.

Profesorii care ne conduc

În condiţiile în care tinerii, ori nu se mai gândesc la o carieră în învăţământ, ori renunţă la catedră după doi-trei ani în favoarea unui loc de muncă mai bine plătit într-o firmă, inspectoratele şcolare vor fi probabil nevoite, în anii ce vor urma, să apeleze din ce în ce mai mult la foştii profesori aflaţi în pensie, precum LIa Secui. "În parlament, mai mult de jumătate sunt profesori. Radu Vasile, Adrian Năstase, Petre Roman, Alexandru Athanasiu, aproape toţi cei care ne conduc sunt profesori şi nu pot să cred că nu văd în ce stadiu au ajuns cadrele didactice şi învăţământul în România", conchide liderul de sindicat, Virgil Popescu.

PROFESORII DIN VECHIUL REGAT. La începutul secolului 19, meseria de profesor era una dintre cele mai bine plătite din ţară, pe teritoriul vechiului regat. Veniturile medii ale anului 1900 erau: 2.500 de lei - un ministru, 800 de lei - un colonel, 90 de lei - un învăţător de sat, 225 de lei - un învăţător de oraş şi între 420 şi 950 de lei un profesor de liceu cu gradaţie, în funcţie de materia predată. Munca ţărănească era plătită cu 20 - 30 de lei pe lună. Legea sistemului monetar de atunci stabilea că un kilogram de aur echivala cu 3.100 de lei.

REŢEAUA ŞCOLARĂ. În Timiş sunt în prezent 142 de şcoli primare în care activează în jur de 1.500 de profesori şi învaţă aproape 30.000 de elevi, 164 de şcoli generale, cu 3.000 de profesori şi peste 35.000 de elevi, şi 55 de licee, cu 1.800 de profesori şi peste 20.000 de elevi. Grădiniţe sunt doar 347, iar conform inspectoratului şcolar, personalul didactic este deficitar, în special în sate. Tot în sate lipsesc învăţătorii şi profesorii calificaţi de limba română.