de Petrina CALABALIC

Scăpat din infernul războiului din Afganistan, după ce a fost eliberat de armata americană, Gohlam Hussein a ajuns în România, la Timişoara.

Când a fost găsit de Poliţia de Frontieră, tot ce avea asupra sa erau hainele de pe el şi un dicţionar englez-farsi (persana afgană), pe coperta căruia lipise cu bandă scotch pozele soţiei şi celor trei copii ai săi, pentru a nu le pierde. De patru ani nu mai ştia nimic de existenţa lor, iar în ultimii doi ani i-a căutat înnebunit străbătând aproape jumătate de glob. Allah a vrut ca el să le dea de urmă aici, la Timişoara.

Viaţa pe hârtie

Gohlam Hussein pare acum cel mai fericit om din lume. În curând îşi va revedea soţia şi cei trei copii, refugiaţi, în timpul războiului din Afganistan, în Austria, pe când el era întemniţat de talibani.

Hussein locuieşte acum la Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara, aşteptând să i se întocmească actele de identitate. Toată avuţia lui se află acum pe trei coli de hârtie: una cu o poză actuală a soţiei şi copiilor, din Austria, una cu el îmbrăcat în ofiţer (care-l înfăţişează mult mai tânăr) şi una pe care, prin intermediul unui interpret, şi-a scris, pe scurt, viaţa, în limba română.

Mujahedinii...

"Mă numesc Golham Hussein, sunt din Afganistan şi între anii 1981-1989 am lucrat în cadrul unei unităţi militare a Armatei Afgane. La sfârşitul anului 1989 am fost angajat la Garda Naţională, unde am activat până în anul 1992, când a venit la putere Regimul Mujahedinilor. Atunci am dezertat şi m-am întros acasă. După câteva luni, într-o noapte, am observat nişte oameni încercând să intre pe acoperişul casei în curte. Am ieşit afară, iar ei, văzându-mă, au tras asupra mea, rănindu-mă la picior. M-au arestat şi m-au ţinut închis timp de cinci luni, până când familia mea a reuşit să strângă banii necesari pentru plata cauţiunii." Aşa începe povestea tradusă în română a afganului ajuns prin împrejurări inimaginabile la Timişoara.

... şi talibanii

După eliberare, s-a întors la Kabul, unde a aflat că soţia lui, însărcinată cu al doilea copil, fusese rănită şi internată în spital. "Atunci, pentru binele familiei mele, am fost nevoit să vând casa pe care am moştenit-o de la părinţii mei şi, din 4 februarie 1992, ne-am refugiat în Iran. Am locuit şi am muncit o vreme la Teheran, până în anul 2001, când statul iranian a înăsprit condiţiile de trai pentru refugiaţi şi, după opt ani şi trei luni, am fost nevoiţi să ne întoarcem în Afganistan, unde la putere era Regimul Taliban. În Afganistan am deschis un magazin, dar după trei luni (19.09.2001) am fost din nou arestat, de Poliţia Talibană de data aceasta, şi ţinut în arest şapte luni. După intrarea Armatei Americane şi a Forţelor ONU în Afganistan, am fost eliberat de către aceştia şi, din 15 martie 2002, m-am refugiat în Pakistan. Acolo am lucrat până în octombrie 2002, dar dorul de familie m-a făcut să mă întorc din nou în Afganistan."

Kabul - Timişoara

Ajuns acasă, Golham Hussein nu şi-a mai găsit nici soţia, nici copiii. "Am început să merg în căutarea lor, mai întâi în Afganistan, apoi în Iran. Singurul lucru pe care am reuşit să-l aflu a fost acela că s-au refugiat într-o ţară europeană. De aceea am ajuns aici, pentru că singurul lucru pe care îl doresc este să îmi găsesc familia. Rog, dacă aveţi posibilitatea, prin Crucea Roşie sau alte organisme guvernamentale sau neguvernamentale, să mă ajutaţi să-mi găsesc familia." Hârtia pe care afganul şi-a aşternut viaţa mai conţine câteva informaţii despre familia lui: numele, locul şi data naşterii fiecărui copil şi a soţiei.

Clandestin, cu tirul

Golham Hussein a ajuns la Timişoara la jumătatea lunii mai şi a fost primul cazat în Centrul de Refugiaţi. A călătorit clandestin într-un tir turcesc, cu care a traversat Orientul Mijlociu şi o parte din Europa. Dorea să ajungă în Europa Occidentală, unde avea informaţii că s-ar afla familia lui. La ieşirea din România însă, şoferul turc l-a abandonat. Acolo l-a găsit poliţia de frontieră. Singurele cuvinte pe care Hussein le ştia rosti în engleză erau "family", "wife", "children". "De când l-am văzut, mi-am dat seama că omul acesta caută ceva", a declarat, pentru BĂNĂŢEANUL, Ava Diaconu, ofiţer de decizie în cadrul Centrului pentru Refugiaţi Timişoara.

După două săptămâni

După un interviu de câteva ore, cu ajutorul unui interpret iranian, Ava Diaconu i-a aflat povestea. "De multe ori, cei care cer azil exagerează lucrurile sau chiar inventează, crezând că în felul acesta pot primi mai uşor statutul de refugiat. În cazul lui Golham Hussein mi-am dat seama că nimic din povestea lui nu e exagerat şi că singurul lucru pe care şi-l doreşte este să-şi găsească familia. Şi că ar face orice pentru asta. Când i-am cerut pozele copiilor să le scanez, mi le-a dat cu strângere de inimă, de parcă i-ar fi fost frică să nu le pierd. Am transmis datele şi fotografiile familiei lui către mai multe organizaţii din ţară şi apoi am aşteptat. După două săptămâni am primit răspunsul: familia lui a fost găsită în Viena. Nu vă puteţi imagina cât de fericit a fost şi cât de mult a plâns!", povesteşte ofiţerul Centrului pentru Refugiaţi Timişoara.

"Soţia sa îl caută de doi ani"

Cea care i-a găsit familia este timişoreanca Mariana Petersel, corespondent al Serviciului Social Internaţional. Acest serviciu umanitar a fost înfiinţat după al doilea război mondial cu scopul de a reîntregi famiile dezbinate. Timişoreanca Mariana Petersel a transmis informaţiile primite de la Centrul pentru Refugiaţi la toate birourile din Europa ale Serviciului Social Internaţional. "În două săptămâni, colega mea de la Viena, Sabine Gross, mi-a răspuns că familia lui se află acolo şi că, la rândul ei, soţia sa îl caută de doi ani. Bucuria ei a fost fără margini când a aflat că Gohlam Hussein trăieşte! I-am vizitat familia la Viena, în 23 iulie. Copiii erau atât de fericiţi că se întoarce tata de parcă Dumnezeu ar fi coborât la ei în casă!", povesteşte Mariana Petersel. Între timp soţia şi copiii lui Hussein au primit cetăţenie austriacă, au paşapoarte şi vor veni, săptămâna aceasta, să-l reîntâlnească, la Timişoara.

O singură dorinţă

"După aflarea veştii despre familia lui, imediat am primit un mesaj de la soţia lui, Roya, şi o poză cu ea şi copiii. Înainte de a i-o arăta, am vrut să-l pregătesc. I-am spus că de când locuieşte în Austria, soţia lui a devenit o femeie modernă, care nu mai poartă burka şi care se străduieşte să înveţe limba germană. A spus că nu-l interesează, că tot ce vrea este să-i vorbească şi să-şi revadă copiii, cât mai curând", spune Mariana Petersel. De la regăsire, Golham Hussein vorbeşte în fiecare zi la telefon cu soţia şi copiii, aşteptând clipa revederii. Debordează de energie şi munceşte non-stop pentru ca timpul rămas până la revederea familiei să se scurgă mai uşor. "Dacă aş avea zece Golham Husseini aş face minuni. E un om incredibil de harnic", spune despre afgan Mariana Petersel.

"Family", "wife", "children"...

Gohlam Hussein ne-a arătat rănile oribile cauzate de gloanţe şi de explozia bombelor şi povesteşte expresiv ceva, în limba lui. Se vede că a suferit mult. În puţina engleză pe care o ştie, rosteşte câteva cuvinte: "american good, taliban bad", "thank you" şi "ok". Pare un om cu sufletul deschis. Ar vrea să spună multe. Şi ar avea ce povesti dacă limba nu ar fi o barieră. Ar povesti despre război, despre rănile lui, despre lagărul de muncă silnică, despre căutarea disperată a familiei.

Şi ar mai vrea să spună poate că Timişoara e un loc binecuvântat, că aici a întâlnit oameni care i-au ascultat povestea şi care i-au transformat visul în realitate.

Cuvintele aproape că i se citesc în privire, dar singurele vorbe pe care le ştie rosti în altă limbă decât cea natală sunt prea puţine pentru a-i reda sentimentele. Arătând spre poza familiei sale, singurele cuvinte pe care le spune, cu ochii înlăcrimaţi, sunt "family", "wife", "children"...

"Nu ne-am văzut de patru ani. Sperăm din tot sufletul să te vedem în curând şi ştim că vei veni în Austria. Marsye merge la şcoală şi e deja mare. Şi Farhad merge la şcoală. Toţi au învăţat să scrie şi să vorbească germana. Aici, în Viena, locuim într-o cameră frumoasă. Şi eu iau lecţii de germană. Trebuie să învăţ limba. Tu ce faci în România? Îţi este bine acolo?"

1 iulie 2004 - Primele rânduri, sosite prin e-mail, pentru Golham Hussein de la soţia sa, Roya, după patru ani în care n-au ştiut nimic unul de celălalt

REFUGIAŢI ÎN VIENA. Dintr-un e-mail primit de Mariana Petersel de la colega sa din Austria, Sabine Gross, Golham Hussein a aflat că familia lui a ajuns în Austria în luna iulie, 2002. Soţia Roya şi copiii Homayra, Farhad şi Marsye au locuit iniţial într-un centru de refugiaţi din Traiskirchen, lângă Viena, până în noiembrie 2003. Prima solicitare a statutului de refugiat le-a fost respinsă, iar a doua a fost acceptată. La doar o lună de la sosirea în Austria, fiica cea mare, Homeyra, şi fiul, Farhad, au început să meargă la şcoală. Acum familia locuieşte în Viena, într-un bloc de locuinţe sociale. Statul austriac le asigură 1.500 de euro pe lună.

Gohlam Hussein a fost rănit de un glonţ al mujahedinilor în piciorul stâng şi de schijele unei bombe în abdomen şi coapse

TAJIK ŞI ALTE ETNII. În Afganistan trăiesc mai multe grupuri etnice, dintre care cele mai importante sunt Pashtun (majoritari), Uzbek şi Turkmen, Tajik, Hazaras, Muristan, Aimaq şi Balochis. Gohlam Hussein este un Tajik. Acest grup etnic numără peste 3,5 milioane de persoane şi vorbeşte limba farsi (persana afgană). Majoritatea tajicilor trăiesc în nord-estul Afganistanului, însă câteva familii locuiesc la Kabul. Etnicii Tajik alcătuiesc elita afgană, fiind bogaţi, educaţi şi cu influenţă politică.

DUPĂ RĂZBOI. În urma bombardamentelor, majoritatea clădirilor au ajuns ruine. Pe străzi zac încă tancuri abandonate, transformate de copii în locuri de joacă (foto). Se estimează că, în urma războiului, peste 25.000 de mine au rămas neexplodate, acestea fiind principala cauză a morţii şi rănirii civililor. Ultimele estimări arată că, în fiecare lună, între 150 şi 300 de persoane - printre care foarte mulţi copii - mor sau sunt rănite din cauza exploziilor minelor. La sfârşitul anului 2002 s-au întors în ţară peste 1.700.000 de refugiaţi, în special din Pakistan. Conform recensământului neoficial realizat atunci, în Afganistan trăiesc 23.294.000 de oameni. Mortalitatea în rândul nou-născuţilor este de 165 la mie.

INVESTIŢIE DE 900.000 DE EURO. Centrul pentru Refugiaţi din Timişoara s-a deschis în 4 februarie 2004. Primul cazat a fost chiar Gohlam Hussein. Centrul poate găzdui 250 de persoane, însă deocamdată sunt cazate doar şapte, care aşteaptă rezolvarea cererilor pentru statutul de refugiat. Fiecare primeşte din partea statului român, prin intermediul Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, 30.000 de lei pe zi. În centrul de la Timişoara s-au investit 900.000 de euro (bani europeni), acesta fiind dotat cu cabinet medical, club pentru femei, club pentru bărbaţi, cameră de joacă pentru copii (foto) şi toate utilităţile.

AFGANISTAN. Teritoriul Afganistanului de astăzi este locuit, conform descoperirilor arheologice, de peste 100.000 de ani. Primele oraşe au apărut în anii 3000 î.Ch., când a înflorit comerţul cu Mesopotamia şi Egiptul. De-a lungul istoriei, teritoriul a avut trei denumiri: Ariana, în antichitate, Khurasan, în Evul Mediu, şi Afganistan, în era modernă. Se presupune că oraşul Kabul a fost întemeiat de triburile ariene.

sec. VI î.Ch. - Regiunea a fost încorporată în Imperiul Persan. Trei secole mai târziu a fost cucerită se Alexandru Macedon, care a întemeiat oraşul Alexandropolis, astăzi Kandahar.

550 - După secole de lupte, Imperiul Persan a recucerit Afganistanul de astăzi.

642 - Forţele musulmane au învins perşii şi au introdus şi răspândit Islamul pe teritoriul Afganistanului.

1219 - Mongolii conduşi de Genghis Khan au invadat estul regiunii, cucerind o parte din Afganistanul de astăzi.

1502 - Oraşul Kabul devine teatru de război între perşi şi mongoli. Luptele durează câteva zeci de ani.

1747 - Teritoriile afgane se unifică sub comanda unui şef militar persan pe nume Shah Ahmad Durrani. Acesta a consolidat graniţele ameninţate de expansiunea Rusiei Ţariste şi de interesele Angliei, care controla India.

1839 -1842 - Primul război englez-afgan. Britanicii au pierdut, iar afganii au câştigat, o dată cu războiul, simpatia Rusiei.

1878 - 1880 - În al doilea război englez-afgan, Afganistanul a pierdut unele teritorii şi a devenit zonă tampon între Rusia şi India.

1919 - După al treilea război englez-afgan, care a durat patru luni, Afagnistanul şi-a câştigat independenţa. Noul emir Amanullah Khan a modernizat ţara, a introdus Constituţia liberală şi a devenit primul şef de stat din lume care a stabilit legături diplomatice cu Rusia Sovietică.

1929 - Amanullah a fost înlăturat de clanul Mahammadzai, care l-a încoronat pe Muhammad Nadir Shah. Acesta a introdus o nouă Constituţie în 1931. În al doilea război mondial, Afganistanul a rămas stat neutru.

1933 - Nadir Shah a fost ucis, iar coroana i-a revenit fiului său, Mohamed Zahir Shah.

1953 - Noul prim-ministru, generalul Muhammad Daud Khan, a reluat procesul de modernizare a ţării: s-au construit drumuri, sisteme de irigaţie, şcoli şi hidrocentrale cu finanţare americană, iar armata a fost reorganizată cu asistenţă sovietică. Datorită lui, Afganistanul a rămas neutru în Războiul Rece. Femeile nu au mai fost obligate să poarte burka şi li s-a permis accesul în viaţa publică.

1963 - Daud a demisionat din cauza influenţei ruseşti din ce în ce mai evidente în presă şi guvern, el fiind un adept al Islamului.

1964 - Noul prim-ministru, doctorul Muhammad Yusuf, a permis prin Constituţie crearea partidelor politice şi organizarea alegerilor.

1973 - Moscova, care nu a fost de acord cu demisia lui Daud, a susţinut alegerea acestuia în funcţia de preşedinte. Acesta a proclamat Republica şi a anulat Constituţia din '64.

1977 - Constituţia partidului unic a fost aprobată în luna aprilie, Daud fiind ales preşedinte pe o perioadă de zece ani. A încercat să restabilească legăturile cu lumea islamică, ceea ce a dus la asasinarea lui şi a întregii familii, în 1978. Noul conducător a reluat relaţiile cu Rusia.

1979 - Ambasadorul SUA la Kabul a fost răpit şi omorât. Ca urmare, SUA a sistat asistenţa economică pentru Afganistan. În unele regiuni ale ţării, rezistenţa antisovietică a luat amploare, apărând grupurile de mujahedini (sau gherilele islamice).

1992 - După ani de lupte interne, în care atât SUA cât şi Rusia au furnizat armament gherilelor, guvernul comunist a căzut, fiind înlocuit de mujahedini. Aceştia au organizat o curte de judecată specială, pentru a-i acuza pe foştii oficiali comunişti de violarea legilor islamice şi naţionale. S-a interzis vânzarea alcoolului, iar pentru femei s-au dat noi legi, pentru a le obliga să-şi acopere chipul şi să poarte doar veşmintele tradiţionale islamice.

1996 - Forţele talibane, antrenate în Pakistan, au preluat controlul asupra Kabulului. Mullah Omar a fost ales drept "conducător al credincioşilor". Din această funcţie a condus Afganistanul după propria interpretare a Coranului: a interzis acesul femeilor în viaţa publică şi la educaţie, a interzis muzica (cu excepţia imnurilor religioase), cinematografele, teatrul şi alcoolul, declarându-le "non-islamice".

2000 - Armata talibană controla peste 95% din teritoriile afgane.

03.09.2001 - Liderul opoziţiei a fost asasinat, probabil din ordinul lui Mullah Omar.

11.11.2001 - Atentatele teroriste de la New York şi Washington au fost motivul declanşării atacurilor americanilor împotriva organizaţiei teroriste al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden.

...?...2001 - SUA a început raidurile asupra Afganistanului, având ca aliaţi Marea Britanie, Canada şi Australia, şi sprijinul mai multor ţări membre NATO.

13.11.2001 - Forţele Adunării Naţionale Afgane au preluat controlul asupra capitalei, recuperând până la acea dată două treimi din teritoriul ocupat până atunci de talibani. Acest moment a însemnat înlăturarea talibanilor şi sfârşitul bombardamentelor americane.

2002 - În februarie, George Bush a dispus reluarea comerţului cu Afganistanul, sistat în 1986. În aprilie, Zahir Shah s-a întors în Afganistan (fusese exilat în Italia), fără a avea pretenţii la tron. În luna iulie, Hamid Karzai a fost ales preşedintele Statului Islamic în tranziţie Afganistan. Luptele cu fracţiunile talibane şi mujahedine au continuat, în timp ce Osama bin Laden şi Mullah Omar nu au fost încă găsiţi.

2004 - În 16 ianuarie a fost semnată noua Constituţie, care prevede respectarea drepturilor omului. În iunie au avut loc alegeri libere, la vot participând şi femeile. Acestea au fost câştigate de Hamid Karzai.

28.07.2004 - Organizaţia umanitară Medici Fără Frontiere a anunţat că se va retrage din Afganistan, după ce, la începutul lunii iunie, au fost asasinaţi cinci dintre angajaţii săi, în nord-vestul ţării.