 |
 |
|
REGELE BĂNĂȚEAN AL TIMORULUI |
03 Octombrie 2005 | |
 |
|
|
|
 |
 | Pe strada a VI-a, la numărul 510, a văzut lumina zilei cel mai vestit cetățean al Săcălazului
Foto: Adrian PÎCLIȘAN (c)
|
Într-altă parte de lume, așezarea ar fi purtat apăsat amprenta exoticului personaj care s-a născut acolo. Zidul casei părintești ar fi fost ornat cu o arătoasă placă de marmură, interiorul fiind transformat într-un muzeu menit să atragă puhoaie de turiști. Fiind vorba de România, mai precis de Săcălaz, nimic nu amintește că aici s-a născut cel care a devenit, în anii primului război mondial, rege al unei insule din Oceanul Atlantic.
Uitare și izolare
Cel pornit pe urmele unei povești regale decupate, parcă, dintr-un întârziat roman, are parte de o dezamăgire cât roata căruței care stârnește nori de praf pe ulița mărginașă a comunei timișene Săcălaz. Asemenea multor alte case "de nemți", și imobilul de la numărul 510 al străzii cu numărul VI, în care a văzut lumina zilei Josef-Andreas Gebhardt, viitorul monarh al Timorului, a ajuns ca vai de lume. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | Biserica romano-catolică din comună a fost înălțată cu peste un secol înainte de a veni pe lume viitorul rege al Timorului. Sub cupola acestui lăcaș a fost botezat micuțul Josef-Andreas
|
Pricină de fală
Ștefan Tomoiagă, coordonatorul gazetei "independente de interes local", "Foaia Săcălazului", face tot ceea ce depinde de el pentru a păstra vie memoria acestui consătean cu un traseu al vieții ieșit din comun. Atunci când s-a pus la cale nașterea "foii", a dat sfoară-n lume, rugându-i pe foștii locuitori ai comunei, trăitori pe alte meleaguri, să-i ofere subiecte fierbinți, strâns legate de istoria locului.
"Abecedar" bănățean '86
Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania a editat la Munchen, în anul 1986, o carte de suflet excepțională: "An Donau und Theiss". În cele peste două sute de pagini ale acestui "abecedar" bănățean, doi iluștri cercetători ai istoriei culturii, Horst Fassel și Josef Schmidt, au îngemănat o multitudine de mici bijuterii consacrate unor oameni și locuri de faimă. Fiecare asemenea "istorie orală" a fost relatată, din auzite sau din amintiri, de câte cineva; povestea vieții lui Josef-Andreas Gebhardt poartă semnătura lui Reinhold Fett.
"Steaua Albastră"
Josef-Andreas Gebhardt, născut la 23 iulie 1884, a urmat școala primară la Săcălaz, după care a fost dat ca ucenic de vânzător la magazinul de textile timișorean "Steaua Albastră". Acolo a avut parte de un patron din cale afară de pretențios și exigent. Cam nesupus din fire fiind, tânărul n-a fost dispus să suporte șicanele acestuia; a pornit pe jos, val-vârtej, spre casă, spunându-i tatălui său că, orice-ar fi, el pe la "Steaua Albastră" nu mai calcă. Părintele l-a altoit scurt pe fiu, crezând că lecția va avea efect. Josef a făcut cale-ntoarsă, dar n-a mai ajuns la Timișoara ci în... SUA (via Germania), însoțit de câțiva prieteni dornici, la rândul lor, de aventură. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | Ajuns în Timor, bănățeanul a fost fermecat de frumusețea localnicelor. La rândul său, tânărul blond cu ochi albaștri din Săcălaz a reușit să fure inima fiicei unui puternic șef de trib. A urmat nunta, conform ritualurile locale. Femeile din Timor nu pregetau să-și ajute bărbații la luptă; în imagine, reprezentarea unei războinice gata de război
|
Un puci și-o iubire
Rămâne învăluită în ceață pricina pentru care Gebhardt a părăsit, intempestiv, "țara tuturor posibilităților", îmbarcându-se pe un vapor cu aburi, care l-a purtat până în Timor. După puțin timp, privirile fiicei unui puternic șef de trib au fost fermecate de chipeșul tânăr blond cu ochi albaștri din Săcălaz; nunta s-a desfășurat în acord cu ritualurile locale.
Proaspătul ginere a deschis larg ochii la ce se întâmpla prin preajmă. A băgat de seamă că insula, aflată sub stăpânirea coroanei britanice, este controlată de un număr redus de militari, așa că, bucurându-se de sprijinul băștinașilor, a declarat război Angliei! |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 | Înarmați cu securi, săbii, sulițe și pietroaie, războinicii locali (desen), conduși de vajnicul bănățean din Săcălaz, i-au alungat pe ocupanții englezi
|
"Regele Gehardt I"
Înarmați cu securi, săbii, bețe, sulițe și pietroaie, războinicii locali, conduși de vajnicul bănățean din Săcălaz, i-au alungat pe ocupanții englezi. După victorie, Josef-Andreas avea să devină Regele Gebhardt I al Timorului. Britanicii nu au renunțat însă la ceea ce considerau că le aparține de drept, însă abia după doi ani, aducând întăriri, au reușit să-l detroneze pe Regele Gebhardt I, acesta fiind condamnat la moarte. |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
 |
 | Așa arată, astăzi, urmașii supușilor Regelui Gebhardt I al Timorului
|
"IMPERIUL" LUI JOSEF-ANDREAS. Timorul este o insulă întinsă pe 53.850 de kilometri pătrați, situată în estul Arhipelagului Malaeziei, între Borneo și Sumatra; populația sa numără astăzi în jur de 1,3 milioane de locuitori. Vegetația este una de savană; cel mai înalt pisc, Ramelan, atinge 2.920 de metri. De secole, culturile încetățenite sunt cele de orez, manioc, cafea, tutun, cocotieri, arbori de cauciuc. În timpul primului război mondial, insula Timor era împărțită între Portugalia și Anglia. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|