 |
 |
|
RUDA LUI HUGO |
21 Decembrie 2004 | |
 |
|
|
|
 |
 | | Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL |
Inima unei frumoase pariziene, Auguste Trebuchet, - verișoara primară a lui Victor Hugo! - a fost cucerită de un chipeș tânăr maior, Gheorghe-Xenofon Eraclide, absolvent al vestitului "Saint Cyr". Nunta a avut loc în "Orașul Luminilor", la 12 august 1863. La scurt timp, tânăra familie s-a stabilit în țara de baștină a soțului, în "dulcele târg al Ieșilor", devenind un prețuit înalt ofițer al lui Alexandru Ioan Cuza. Soții Eraclide au avut patru copii: trei fete și un băiat. Acesta din urmă, Gheorghe, este bunicul cunoscutei artiste plastice din Timișoara, Xenia Eraclide-Vreme.
Să nu uiți, Xenia
Xeniei Eraclide-Vreme i se umezesc abia simțit ochii atunci când își amintește de primii ani ai copilăriei, de extraordinarele "povești de familie", istorisite de mama ei, Maria Marx-Eraclide. Nu o dată, puternic marcată de emoție, mama o strângea în brațe, murmurând mereu aceleași cuvinte: "Să nu uiți că provii dintr-o familie foarte renumită!". De-a lungul anilor, din aproape în aproape, din zeci de frânturi disparate, s-a alcătuit un tot care proba, fără putință de tăgadă, că așa-zisa legendă familială are deplină acoperire. Din adâncuri de sipete bine pitite în umbra unor mansarde au ieșit la iveală mărturii și documente îngălbenite de vreme, din litera și spiritul cărora se contura ceva aproape incredibil: înrudirea Eraclizilor "de România" cu Victor Hugo. Pașii următori au putut fi parcurși abia după Revoluție, când Xenia Eraclide-Vreme a putut în sfârșit să corespondeze cu rudele ei din Franța. Cele din urmă necunoscute au fost, rând pe rând, elucidate.
Vărul Victor
Aureolată de iubire și armonie, viața tinerei familii Eraclide-Trebuchet părea a nu cunoaște decât momente faste. Au venit pe lume pruncii lor: trei fiice, Profira, Josefina, Eliza, și unicul băiat, Gheorghe-Xenofon. Ziua de 10 martie a anului 1871 avea să pună punct, brutal, unei nedrept de scurte existențe: Auguste a trecut la cele veșnice la vârsta de numai 33 de ani. Își doarme somnul de veci la Iași, piatra ei de mormânt păstrând atât tandrele cuvinte de dragoste și neuitare ale soțului ei, cât și date legate de ilustra ei descendență: părintele ei, Adolphe Trebuchet, fusese membru al Academiei Imperiale de Medicină din Paris, Ofițer al Legiunii de Onoare și Comandant al Ordinului de Italia, de Danemarca, de Portugalia, de Persia... Sora lui Adolphe Trebuchet se căsătorise cu Joseph-Leopold Hugo; la 26 februarie, s-a născut fiul lor, Victor, viitorul mare scriitor al lumii, numele "vărului Victor" apărând frecvent în corespondența asiduă purtată de familia Eraclide cu cei dragi din Franța.
Sub arme și arte
O parte din neamul Eraclide (nume derivat din originarul "Heraklides") s-a strămutat din patria-mamă, Grecia, pe pământul românesc, în ultimele două decenii ale secolului al XVIII-lea. Cei mai mulți dintre ei au devenit personalități de marcă în țara de adopție: oameni de arme, oameni cu stare, oameni politici; în pofida unor cutume ale acelor vremuri, mai toate fetele-Eraclide au studii superioare. Și cele trei fiice ale Augustei și-a lui Gheorghe-Xenofon au intrat în familii dintre cele mai bune: Profira s-a măritat cu căpitanul de artilerie Mihail Livezeanu, Josefina a devenit soția prof. dr. Christian Buicliu, iar Eliza s-a căsătorit cu generalul de artilerie Petru Frunză. Gheorghe-Xenofon și-a legat viața de "un înger de fată", Maria Manoliu, care i-a dăruit 13 copii; unii dintre ei s-au stins de timpuriu din viață. O frumoasă fotografie de grup, făcută la Chișinău în luna august a anului 1923, îi prezintă pe toți membrii familiei; printre ofițerii de carieră, aflați în proporție covârșitoare, se numără și tatăl Xeniei, căpitanul de artilerie Ioan Gh. Eraclide. Uniforma avea să rămână un "dat de familie": și bunicul dinspre mamă al plasticienei timișorene, Michael Marx, a fost ofițer în armata austro-ungară. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
BIOGRAFIA UNUI GENIU. Victor Hugo - poet, prozator, dramaturg - s-a născut la Besancon, la 26 februarie 1802. La nici 15 ani, a cucerit premiul Academiei Franceze pentru primul său grupaj de versuri. Zece ani mai târziu, în 1827, va revoluționa teatrul francez, prin prefața-program la drama "Cromwell". Premiera piesei sale, "Hernani", petrecută în 1830, se va transforma într-o adevărată bătălie de susținere a acestui text considerat iconoclast. Și această scriere, asemenea celei intitulate "Le Roi s'amuse", vor deveni libretele unor celebre opere. "Notre Dame de Paris" (1831-1833), "Les Miserables" (1862) au devenit titluri perene ale literaturii universale. Din cauza satirei "Napoleon le petit", Hugo a fost nevoit să plece în exil: mai întâi, în Belgia, apoi pe Insula Guerney. După abdicarea lui Napoleon al III-lea, s-a reîntors în Franța. A încetat din viață la 22 mai 1885, la Paris.
|
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
|
|
 |
"M-am străduit să adun orice mărturie, cât de mică, legată de familie, de stufosul și fascinantul său arbore genealogic. Simțeam că este, aceasta, o datorie a mea față de toți ai mei, de ieri, de azi, chiar și de mâine"
Xenia Eraclide-Vreme
|
 |
 |
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|