Horia Colibăşanu a făcut de mic o pasiune pentru sport. Astfel, când avea doar 11 ani obişnuia să urce pe jos până la Bâlea, în munţii Făgăraş, pentru a schia. La 14 ani s-a apucat de atletism, sport pe care l-a practicat până la terminarea liceului. Tot atunci a început să-l atragă alpinismul, primul traseu pe care l-a făcut fiind unul din munţii Bucegi. În scurt timp a devenit un foarte bun alpinist, câştigând mai multe premii la concursuri naţionale. Unul dintre cele mai mari rezultate ale lui Horia este parcurgerea crestei Făgăraşului între Sibiu şi Braşov, în doar trei zile, o performanţă greu de atins chiar şi de către cei mai experimentaţi alpinişti. Din acest motiv, în 1998 a fost invitat să participe la o expediţie în Caucaz, iar de atunci, muntele i-a intrat în sânge.

Anul trecut Horia Colibăşanu a devenit medic stomatolog rezident. Meseria nu l-a împiedicat să îşi urmeze visul, acela de a esclada un vârf de peste 8.000 m. Horia Colibăşanu a dezvăluit la întoarcerea în România că a aflat de expediţie la câteva zile după sărbătorile de Paşti. Pregătirile pentru dificila escaladă au durat câteva luni, constând în două ore de antrenament zilnic. "Pleca de la lucru la ora 9 seara când termina programul şi se ducea la Stadion să alerge pe trepte. Şi-a dorit mult să ajungă pe K2. A alergat foarte mult şi după sponsori, dar majoritatea fondurilor au provenit de la famile şi prieteni", spune fratele său, Şerban Colibăşanu (foto). La final, bilanţul expediţiei românului pe K2 a fost de 10.000 de dolari.

După ce a făcut rost de fonduri, în data de 3 iunie 2004, Horia Colibăşanu a plecat spre Pakistan, via Dubai, împreună cu Teodor "Fane" Tulpan, primul român care a cucerit Everestul. Ajuns în tabăra de bază, timişoreanul a petrecut două săptămâni de acomodare şi antrenament. Abia de aici a început greul. Dintre cei 180 de alpinişti aflaţi în tabăra de bază, dornici să cucerească vârful K2, doar opt au ajuns în tabăra trei, ultimul punct de odihnă înainte de escaladarea finală. Acesta, spune Horia Colibăşanu, a şi fost cel mai dificil moment al expediţiei. Alpiniştii s-au confruntat cu vreme extrem de grea, cu ninsoare abundentă, nu mai puţin de opt avalanşe şi numeroase căderi de pietre.

Cel mai frumos moment al expediţiei a fost pentru alpinistul român nu atingerea vârfului, ci plecarea din tabăra trei, în dimineaţa zilei de 28 iulie, pe o vreme foarte frumoasă, care i-a dat încredere şi l-a făcut să simtă că va reuşi. Teodor Tulpan, celălalt membru al expediţiei româneşti, după o perioadă de vreme rea, s-a hotărât să nu mai urce. În momentul în care a apărut o fereastră de vreme bună, Horia Colibăşanu a plecat înspre vârf, iar Fane, care a suferit degerături la degetele de la picioare, a coborât împreună cu majoritatea alpiniştilor.

În aceste condiţii, timişoreanul a ales să urce ultima parte a traseului cu alpinistul spaniol Inaki Ochoa, rămas şi el fără partener. "Am urcat cu Inaki exceptând ultimii 50-80 de metri, unde mi-am dat seama că... mi-am pierdut pioletul. Am rămas în urmă, asta însemnând 10-15 metri. Aşa că am bagat mare şi aşa am reuşit să urc, instalând ultimii 50 de metri de coardă fixă", povesteşte Horia Colibăşanu cucerirea vârfului. "În momentul atingerii vârfului nu am simţit mare lucru. Eram extrem de obosit, vremea dădea semne că se strică, de abia aşteptam să fac pozele de rigoare şi să cobor", mărturiseşte el. În afară de fotografii, pe vârf, Horia a încercat să îşi sune iubita din Timişoara, însă nu a reuşit.

"Ascensiunea nu a fost aşa rea cum credeam, dar coborârea a fost mortală, mi se împleticeau picioarele lângă tabăra de bază", îşi aminteşte alpinistul timişorean. Aici a mai încercat o dată să îşi sune iubita şi a reuşit, ea fiind prima persoană care a auzit despre reuşita timişoreanului. Horia Colibăşanu s-a întors de pe K2 şi cu o amintire macabră: în prima noapte după coborâre a dormit în cort cu un membru al echipei care murise după plecarea lui din tabără.Reuşita lui a venit ca un omagiu adus celor doi italieni, Lino Lacedelli şi Achille Compagnoni, care, în urmă cu 50 de ani, au fost primii oameni care au ajuns pe K2.

MUNTELE SĂLBATIC. K2, Karakorum sau "Muntele Sălbatic", cum mai este numit, este cel de-al doilea munte din lume ca înălţime şi este considerat de majoritatea apliniştilor ca fiind cel mai greu de escaladat. Vârful de gheaţă care se află la o înălţime de 8.611 m este flancat de şase creste de dificultate egală. Fiecare faţă a sa este împânzită de un labirint de prăpăstii şi crevase. Din această cauză, K2 a fost mult timp considerat ca fiind imposibil de escaladat. Primele şase încercări de a-l cuceri din 1902, 1909, 1934, 1938, 1939 şi 1953 au eşuat. Însă, în urmă cu 50 de ani, o expediţie italiană compusă din 11 alpinişti, şase cercetători şi peste 500 de cărăuşi a reuşit să ajungă aproape de vârf, iar, după mai multe luni de aşteptare, pe 31 iulie 1954, alpiniştii Lino Lacedelli şi Achille Compagnoni au reuşit să atingă vârful. Pentru această ispravă, la întoarcere ei au devenit eroi naţionali. De atunci, sute de alpinişti au încercat să repete reuşita italienilor, mulţi dintre ei plătind cu viaţa.

REUŞITĂ UIMITOARE. Succesul românului Horia Colibăşanu este cu atât mai mare cu cât K2 nu mai fusese cucerit din 2001. Muntele ar fi putut rămâne şi anul acesta de necucerit, mai ales că, la începutul sezonului, o echipă compusă din trei alpinişti sud-coreeni a dispărut, aceştia fiind probabil ucişi de una dintre multele avalanşe care se declanşează din senin în această perioadă a anului. Pe 26 iulie, o echipă italiană formată din alpiniştii Silvio Mondinelli (foto) şi Karl Unterkircher a reuşit să rupă blestemul şi să ajungă pe vârf.Impulsionat probabil de succesul celor doi, Horia Colibăşanu a hotărât să îşi încerce şi el norocul şi a reuşit.