Se spune că ideile care ți se transmit de mic te vor influența pe tot parcursul vieții. Conform unui studiu efectuat luna trecută de către Centrul de Parteneriat pentru Egaliate în mai multe școli și grădinițe din județul Timiș, încă de mici, copiii manifestă preconcepțiile părinților legate de sex.
Anturajul, bată-l vina
Astfel, când vine vremea să își aleagă o carieră, de puține ori se întâmplă ca băieții să aleagă o meserie considerată de majoritatea ca fiind una mai potrivită "pentru femei" și invers.
Pentru Valentin Barboș nu a contat nici părerea vecinilor și nici părerea prietenilor. După ce a absolvit Liceul Pedagogic din Deva și Colegiul de Institutori, spre deosebire de colegii lui care s-au îndreptat spre alte cariere, el a decis să se întoarcă în satul natal, Brănești, și să devină educator. Deși practică cu succes această meserie de peste cinci ani, se pare că nu mulți bărbați i-au urmat exemplul, iar astfel, de câteva luni, Valentin a devenit ultimul bărbat educator din județul Timiș.
Unic printre colegi
Valentin Barboș spune că a fost influențat e către sora lui care este tot educatoare la o grădiniță din Lugoj și de faptul că grădinița din sat este la o aruncătură de băț de casa în care locuiește. "Am decis, spre deosebire de colegii mei, să mă fac educator pentru că dintotdeauna mi-au plăcut copiii. În clasă am fost cinci băieți, însă toți au ales alte cariere, mai ales din motive financiare", mărturisește educatorul.
El își amintește că doar unul dintre colegii lui a ales această meserie, însă doar pentru un timp scurt. "Din câte îmi amintesc acest coleg a fost pentru câteva luni educator. Însă grădinița la care lucra nu era aproape, așa că s-a lăsat. M-am întâlnit cu el de curând și am aflat că e director la o firmă din Deva. Și nu este singurul care a ales o altă meserie. Aveam și colege care ziceau că o să dea la Academia de Poliție", își amintește el.
Răbdare de fier
Astfel, Valentin a ajuns ultimul bărbat și unul dintre singurii care își mai doresc să facă meseria de educator. "Munca cu omul este grea, iar cea cu copiii este și mai grea. Trebuie să ai o răbdare de fier și nu mulți au asta. De vină pentru această situație este mentalitatea, anturajul și banii. Oricum, chiar dacă salariul este mic eu sunt mulțumit că sunt acasă", spune el.
Pentru Valentin Barboș, ceea ce îl face să rămână în continuare în branșă sunt cei 30 de copii din sat. "De obicei copiii mă îndrăgesc, în special fetițele care s-au atașat foarte mult de mine, și, trebuie să mărturisesc, și eu de ei. Din când în când îi mai pedepsesc, îi mai pun la colț, dar, în general mă ascultă", spune el.
Așa că, mai cu buna, mai cu joarda, Valentin Barboș a decis că, deși a aflat de la echipa BĂNĂȚEANULUI că a rămas singurul din județ, va rămâne educator atâta timp cât îl vor ține puterile.