de Ildico ACHIMESCU

În februarie 2008, va împlini 90 de ani. Mintea îi taie ca briciul, amintirile sunt orânduite grijuliu, fără suprapuneri sau confuzii şi ies la suprafaţă cuminţi, nuanţate, cât se poate de vii.

Mireasă din Pesac

A fost o poveste frumoasă, chiar duioasă, punctează Maria Şora-Popa, rememorând cea dintâi întâlnire a părinţilor ei. Tata provenea din Feneriş, urmase vestitul liceu de la Beiuş, era proaspăt absolvent al Teologiei arădene şi, conform canonului, trebuia să se însoare pentru a putea ocupa o parohie. Un loc vacant promiţător se ivise într-un sat bănăţean bogat, la Pesac, unde se găseau şi câteva fete de măritat: toate frumoase, deştepte, cu zestre, dar şi cu ani de învăţătură depăşind baremurile timpului. "Vederea" pusă la cale n-a ieşit aşa cum plănuiseră autorii ei; proaspătului părinte Şora i-a căzut cu tronc nu tânăra avută în vedere spre a fi peţită, ci o alta, Ana Bogdan, şcolită la Blaj.

Pe boabe de porumb

Viaţa a vrut ca tinerii soţi Şora să-şi înceapă viaţa în doi nu în aşezarea natală a preotesei, ci la Ianova, un loc oarecum izolat de lume, aflat însă la mică distanţă de capitala Banatului. O şcoală dezafectată fusese transformată în casă parohială; acolo a văzut lumina zilei, în noiembrie 1916, una dintre cele mai strălucite personalităţi bănăţene şi europene, Mihai Şora. În februarie 1918, a venit pe lume sora lui Maria; peste nici un an, în toiul iernii, familia Şora s-a mutat la Izvin. De acolo se putea ajunge mult mai uşor la Timişoara, unde părintele preda religia la Şcoala Normală de Învăţători.

Fraţii Şora au început să înveţe carte la şcoala din Izvin. Începând din clasa I şi de atunci mereu, Mihai Şora lua numai premiul I; sora lui mai mică învăţa şi ea bine, fără a străluci însă. "Mai încasam câte o bătaie de la Mihai", spune ea surâzând cu simpatie. "M-ai făcut de ruşine!", i-a spus el, când a găsit-o ispăsindu-şi pedeapsa dată de învăţător: să stea în genunchi, pe un strat de boabe de porumb.

Ion Vasi nr. 39

O locuinţă mică din Elisabetin a fost primul domiciliu timişorean al familiei; Mihai şi Maria au mers la şcoala din Piaţa Lahovary. Apoi, cei patru Şora s-au mutat în Fabric, unde aveau să locuiască pe strada Mătăsarilor, într-o casă spaţioasă. Între timp, Mihai devenise elev la "C.D. Loga", iar Maria, la "Carmen Sylva", liceu pe care îl frecventa şi cea care avea să-i devină cumnată, Mariana Klein.

Asemenea fratelui ei, mezina era pasionată de aceleaşi două sporturi: tenis şi patinaj. Cele mai bune prietene ale Mariei erau Geta Imbroane şi Paraschiva Murgu, ca şi ea, fete de familie foarte bună.

Jumătate de studenţie şi-o nuntă

Maria Şora a dorit să-şi facă studenţia la Bucureşti, precum fratele ei. A locuit în Cotroceni, la un cămin de fete al corpului didactic. După doi ani de Filologie, a decis să pună punct acestui capitol din viaţa ei. Explicaţia vine tranşant: simţea că, faţă de excepţionalul potenţial intelectual al lui Mihai Şora, ea va fi întotdeauna "o mediocră".

S-a reîntors la Timişoara acolo unde, peste puţin timp, avea să înceapă un alt capitol de neuitat al vieţii ei. Balul de 24 ianuarie, organizat la Cazinoul Militar de studenţii politehnişti, a prilejuit prima întâlnire cu viitorul ei soţ, juristul Liviu Popa, cu care a împărţit, vreme de 44 de ani, şi bune, şi rele. A fost ca în poveşti, cu "văzut-plăcut"; s-au căsătorit în ultima zi a anului 1939. Şi-au petrecut voiajul de nuntă la Băile Herculane, unde au avut surpriza de a da ochi cu aproape întreg guvernul Poloniei, aflat în refugiu.

Vieţi paralele

În anul 1940, Mihai Şora s-a stabilit la Paris; când s-a întors pentru întâia oară în România, a fost oprit la graniţă din ordin venit de sus, dinspre Ana Pauker. Au trecut ani şi ani până când fraţii s-au putut revedea. Între timp, pe arborele genealogic al familiei au apărut noi rămurele: copiii Marianei şi ai lui Mihai Şora, Andrei, Sanda şi Tom, descendenţii Mariei şi ai lui Liviu Popa, Horia şi Lia.

Viaţa Mariei a urmat un curs lin şi oarecum convenţional: şi-a crescut copiii, a făcut gospodărie, i-a creat soţului ei cea mai potrivită ambianţă pentru a-şi putea vedea de profesie. Nici nu şi-a dorit mai mult. Aveau un apartament frumuşel în Palatul Albina; acolo s-a născut fiul lor Horia, cunoscut dascăl al Politehnicii timişorene. De aici, s-au pe strada Asăneşti; în 1943, li s-a născut fetiţa Lia. Acolo locuieşte şi acum, împreună cu nepoata Dana Bucuraş şi soţul acesteia. Liviu Popa a încetat din viaţă în august 1983, iar fiica Lia s-a stins din viaţă departe de casa natală, în Germania, în urma unei boli incurabile. Este o rană a sufletului care nu se va vindeca niciodată.

CĂRŢI CU ADRESĂ. Mărioara, cum o alintă toţi ai casei, are un vraf considerabil de cărţi cu autograf, primite de la puzderia de personalităţi din familie. Volumele fratelui ei Mihai Şora, ale cumnatei, Mariana Şora, stau pe rafturi alături de tratatele tehnice semnate de fiul Horia-Liviu Popa, ginerele Ioan David, verii Constantin şi Ioan Şora. Bogat reprezentat este şi tronsonul medical, prin tratatele semnate de Theodor Şora, Mărioara Şora, Viorel Bucuraş.

N-A VĂZUT PARISUL. Cu sufletul împăcat, cu luciditate şi fără urmă de invidie, Maria Şora a spus, încă din prima tinereţe: "Nu pot face nici pe jumătate din ce face fratele meu. Viaţa mea merge pe o linie de mediocritate". Nu a nutrit vise cutezătoare, mulţumindu-se cu mici bucurii. Când încă ar mai fi putut savura din plin o călătorie în "Oraşul Luminilor", nu s-a putut. Târziu pentru ea, când graniţele nu mai erau de netrecut pentru majoritatea românilor, a venit vremea să vadă lumea. A ajuns doar până în Germania, dar se bucură că a fost să fie măcar atât.