Fum, zgomot puternic, fete frumoase, miros de carburant, soare și praf. Cam așa s-ar putea descrie pe scurt a doua etapă a Campionatului Mondial FIM de Super Moto S1 care a avut loc pe circuitul VIK Power din Arad.
A doua oară
Pentru a doua oară consecutiv, România a fost înscrisă în circuitul competițional al Federației Internaționale de Motociclism (FIM), fiind singura țară din Europa de Est care a avut privilegiul de a organiza o etapă a Campionatului de Super Moto. Competiția, care îmbină viteza cu rezistența off-road, a aliniat la start constructori cu renume precum Yamaha, KTM, Honda, Husqvarna, Aprilia sau Terra Modena, aceasta din urmă fiind finanțată de celebra marcă Ferrari.
Nebunii S1
Etapa din România, a doua în sezonul competițional al FIM, a programat la Arad curse la categoriile Super Moto S1 și, în premieră, Super Moto S2. Dacă la categoria S2 au alergat motociclete cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 250 și 450 de centimetri cubi, la prima categorie, spectatorii au putut vedea la lucru bolizi de până la 700 de centimetri cubi conduși de adevărați nebuni ai șoselelor, zgomotul produs de acestea făcând până și tribunele să vibreze.
Audiență record
În fața a aproximativ 2.000 de spectatori pe marginea circuitului și a unei audiențe estimate la la peste 785 milioane de telespectatori, la startul categoriei S1 s-au aliniat 24 dintre cei mai titrați piloți ai lumii, printre care belgianul Eddie Seel, campionul en titre, și supervedeta Thierry Van Den Bosch, reprezentanții unor echipe de marcă ca Husqvarna și KTM, care au alergat pentru premii în valoare totală de 23.000 euro.
Bătălia vedetelor
La S1, lupta pentru locul întâi s-a terminat după primele tururi, Thierry Van Den Bosch instalându-se confortabil pe primul loc. Celelalte locuri pe podium au fost ocupate de Boris Chambon (KTM) și Valter Bartolini (VOR). Cursa la categoria S2 a avut aceeași poveste, Jerome Giraudo, pe o motocicletă Aprilia, terminând la mai mult de șase secunde față de urmăritorii săi, Massimo Verderosa și Simone Girolami, ambii pe Honda.
Neozeelandezul
După cursă, toți concurenții s-au arătat plăcut suprinși de circuitul arădean construit de neozeelandezul Greg Atkins, unul dintre cei trei track-designers (designeri de circuite) din Europa, cel care a conceput toate circuitele din campionatul Super Moto S1.
În exclusivitate pentru BĂNĂȚEANUL, Atkins a declarat că circuitul arădean îmbină liniile drepte de mare viteză cu virajele strânse, oferind concurenților șansa să arate de ce sunt în stare.