"Aveam vreo zece ani când, prin 1965, am fost cu tovarăşa învăţătoare, cu clasa, la film", povesteşte timişoreanca Dorotea Momir, amintindu-şi cum a început pasiunea ei de a colecţiona cutii de chibrituri şi etichete ale acestora. "Am văzut atunci două filme româneşti, <<Cartierul veseliei>> şi <<De-aş fi... Harap Alb!>> şi după câteva zile am descoperit cutii de chibrituri pe care erau etichete cu tema filmelor. Când le-am văzut, copil fiind, am fost teribil de impresionată, mi s-a părut că această lume a cutiilor de chibrituri este de-a dreptul fascinantă, că ele au o frumuseţe aparte şi informaţii extrem de interesante, pe care cei care le folosesc zilnic nici nu le observă. Aşa am devenit colecţionar". O pasiune care dăinuie de peste 40 de ani, prezentând un interes tot mai sporit.

Dorotea Momir spune că, în România, acest hobby este foarte puţin răspândit şi nu ştie să existe mai mult de zece colecţionari, dar în ultimii ani a descoperit că în străinătate există o viaţă foarte intensă a filumeniştilor, după ce, în urmă cu vreo patru ani, a căutat pe internet site-uri despre chibrituri şi eventuali colecţionari. "Atunci mi-am propus să realizez şi eu un site şi m-am înscris la un curs de web design, pentru că aveam ambiţia să-l fac singură. A fost primul site românesc realizat pe această temă, deocamdată este o variantă de începător, dar o voi corecta şi o voi completa" povesteşte colecţionara timişoreancă. "După aceea, am fost surprinsă să aflu că mulţi din anturajul meu nu ştiau că sunt colecţionară. După aceea am fost contactată de domnul Zamfir Pop, de asemenea un pasionat şi documentat colecţionar, de la care am primit foarte multe informaţii. El a şi înfiinţat o grupare a filumeniştilor din România, mai primesc şi alte mesaje, dar puţinii colecţionari fiind răspândiţi în întreaga ţară, e foarte greu ca o asemenea asociaţie să funcţioneze. Am primit, în schimb, mesaje de la un alt timişorean, stabilit în Canada, care colecţionează materiale legate de navigaţie, şi am iniţiat un schimb. Eu îi trimit tot ce găsesc pentru colecţia lui iar el îmi trimite plicuri de chibrituri canadiene".

Colecţia cu care se mândreşte Dorotea Momir e de-a dreptul impresionantă. Ea cuprinde cutii şi etichete din aproape toate ţările europene, din India şi Thailanda, SUA şi Canada, ba chiar Australia, dar o fascinează în mod special cutiile fabricate în România. "Am avut şansa de a avea în colecţie astfel de cutii, cineva care şi-ar face acum un hobby din a colecţiona astfel de obiecte nu mai poate găsi cutii de chibrituri româneşti." Primele etichete, care au stat la baza colecţiei, sunt chiar cele cu imagini din filmele văzute în copilărie, pe care le-a decupat de pe cutii. "Încă din acei ani aflasem, de la nişte rude pe care le aveam la Szeged, că la ei se puteau cumpăra doar etichete, fără cutii, ambalate ca timbrele, în pliculeţe. M-a ajutat foarte mult şi mama mea, şi ea o colecţionară înnăscută de fel de fel de lucruri, îmi punea deoparte tot ce găsea, chiar şi după ce m-am căsătorit. Mi-am aranjat colecţia pe teme şi ţări de provenienţă. Am acum peste 4.000 de cutii de chibrituri fabricate la întreprinderile care au funcţionat în România şi, din străinătate, sute de etichete care ulterior se lipeau pe cutii". La etichetele româneşti, cele mai frecvente tematici erau jocurile loto-pronosport, turism, flora şi fauna, prevenirea incendiilor, regulile de circulaţie sau materialele propagandistice.

Cea mai veche şi mai valoroasă etichetă din colecţie - mai ales ca raritate - este din anul 1919, de la fabrica din Timişoara, având inscripţionat un text în limba maghiară. Dorotea Momir mai are etichete de la fabrica din Timişoara dintre anii 1940-1959. "Sunt printre cele mai vechi. Etichetele folosite la Timişoara reprezentau tricolorul, iar cutia de chibrituri costa doi lei. Mai am în colecţie o etichetă de la fabrica din Timişoara din 1957, care reprezintă Casa Scânteii, atunci toate fabricile de chibrituri din România aveau un design comun".

Etichetă din colecţia Doroteei Momir

Dorotea Momir, cu o parte din colecţia adunată în peste 40 de ani, care va fi ordonată într-un album

TRADIŢIE LA TIMIŞOARA. Fabrica de chibrituri din Timişoara a fost înfiinţată în 1883, iar din 1921 a funcţionat ca o sucursală a societăţii anonime vieneze Solo, sub numele de "Szikra" (Schinteia, în româneşte), fiind renumită pentru chibriturile Emke. Era dotată cu una dintre cele mai moderne instalaţii, toate maşinile fiind de provenienţă germană. Cu un număr de 240 de angajaţi, fabrica producea zilnic 220.000 de cutii de chibrituri. Lemnul era procurat din comuna cărăşană Cireşa, iar alte materiale, precum fosfor, parafină sau clor-kaliu erau aduse din Germania şi din Sicilia. Întregul stoc de chibrituri era preluat de stat şi plasat pe piaţă prin depozitele de tutun din Timişoara, Târgu-Mureş, Oradea şi Deva. Preţul de producţie era de 20 de bani cutia (care pe piaţă costa 50 de bani), profitul zilnic fiind de 66.000 de lei. Fabrica de chibrituri din Timişoara şi-a încetat activitatea în 1963, când a fost comasată cu fabrica Tehnolemn, iar instalaţiile acesteia au fost transferate la cea nou înfiinţată la Brăila. Ulterior, cutii de chibrituri s-au realizat la fabricile de la Bucureşti - Filaret, Brăila şi Gherla, şi, pentru o scurtă perioadă de timp, la Cluj. După 1989, toate aceste fabrici de chibrituri au încetat să mai funcţioneze, astăzi cutii de chibrituri cu reclame exclusiv publicitare fiind realizate de firma Match Point din Cluj. Ceea ce a mai rămas din fabrica timişoreană, păstrată într-o curte interioară, a fost cumpărat de Bega-Group. Astăzi se mai vede doar coşul vechii fabrici realizat din două culori de cărămidă, pe care se mai distinge cuvântul "Gyufavar".

LUMEA CHIBRITURILOR. În 7 aprilie 1827, farmacistul englez John Walker lipea prima etichetă pe o cutie de chibrituri, declanşând o nouă pasiune, cea a colecţionării etichetelor de pe cutiile de chibrituri, care se va numi, ulterior, filumenie. Dacă utilizatorii acestora nu sunt atenţi la tipurile de chibrituri, la felul în care acestea sunt ambalate ori la diversitatea mesajelor de pe etichete, pentru colecţionari, toate aceste amănunte legate de clasificarea chibriturilor şi a ambalajelor acestora, de diferite forme, sunt o adevărată pasiune. Filumenistul este interesat de orice materiale care au tangenţă cu chibriturile, cum ar fi documente despre istoria acestora, invenţii, tehnologii, fabrici sau diverse curiozităţi cum ar fi machete realizate din beţe de chibrit, diverse publicaţii sau orice fel de obiecte care au tangenţă cu banalele - pentru cei mai mulţi - beţe care produc atât de uşor focul.