INCREDIBIL
TERORIST PENTRU O ZI

10 Mai 2004
  • Într-o singură zi, reporterii BĂNĂȚEANULUI au putut cumpăra materialele necesare fabricării unei bombe de mari dimensiuni
Click pentru a mari
BĂNĂȚEANUL demonstrează că amenințarea teroristă s-ar putea chiar să fie chiar mai aproape decât credeam
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

În 15 aprilie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat instituirea Sistemului Național de Alertă Antiteroristă (SNAT), ca mijloc de prevenire, descurajare și combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate pe teritoriul României.

Alertă albastră

Sistemul Național de Alertă Antiteroristă are cinci trepte, de la alerta verde (risc scăzut de atentate), la alerta roșie (risc iminent). Conform SRI (autoritatea națională în materie de antiterorism), România se află, în acest moment, la nivelul "precaut", desemnat prin culoarea albastru, ceea ce arată un risc scăzut de producere a unor atentate teroriste.

Verificând însă dacă și în ce condiții ar fi posibil ca un terorist (sau un grup de extremiști) să își procure materialele necesare pentru punerea la cale a unui atentat pe teritoriul țării noastre, reporterii BĂNĂȚEANULUI au ajuns la o concluzie șocantă: orice persoană care are cunoștințe minime de chimie și este dispusă să sacrifice puțin timp și niște bani poate confecționa o bombă fără dificultăți! Costurile sunt între 70.000 de lei și câteva mii de euro, proporțional cu mărimea bombei și cu capacitatea sa de distrugere.

Teroriști experimentali

Pentru a ajunge la concluzia menționată, reporterii BĂNĂȚEANULUI au făcut un experiment, transpunându-se în pielea cuiva care dorește să obțină substanțele necesare pentru producerea unor incendii sau a unor explozii. Cu alte cuvinte, s-au pus în pielea unor teroriști pentru o zi. Rezultatele au fost răvășitoare.

Bomba din gospodărie

Primul lucru de care are nevoie orice terorist pentru a fabrica o bombă este rețeta (sau planul). Deși sunt considerate informații clasificate, o mulțime de astfel de planuri sunt disponibile pe Internet, unde există zeci de site-uri care oferă gratuit rețete și sfaturi pentru confecționarea de bombe din lucruri aparent inofensive, care pot fi găsite în orice gospodărie sau magazin de chimicale.

Pentru vecini sau pentru dușmani

Majoritatea planurilor ajută la confecționarea unor bombe de mici dimensiuni, care pot fi folosite doar pentru a speria vecinii, însă unele dintre ele descriu în detaliu procesul de fabricare a napalmului sau chiar a bombei folosite în atentatul de la Oklahoma din 1995 (soldat cu168 de victime).

Discipolii lui Nenițescu

Pentru a verifica veridicitatea informațiilor oferite pe Internet, am contactat-o pe doamna Sanda Groza, profesoară de chimie la Colegiul Național "Ana Aslan". "Nu este nici un secret că, pe Internet se găsesc foarte ușor aceste planuri", explică ea. "Din câte îmi dau seama, după aceste planuri se pot face bombe reale și, în funcție de cantitatea materialelor folosite, ele pot fi destul de distrugătoare. Oricum, pentru a face o bombă ai nevoie de cunoștințe minime de chimie, de puțină inteligență și de o doză mare de nebunie. Materialele nu sunt o problemă. Singura problemă ar fi confecționarea materialelor explozibile, de gen TNT, (trinitrotoluen - n.r.) din lucruri care se găsesc în orice casă. Însă, dacă citești Nenițescu, ("Chimie generală" de Costin D. Nenițescu - n.r.) și îți pui puțin capul la contribuție, poți afla și acest lucru."

Napalm fără frontiere

Într-adevăr, substanțele de care are nevoie un potențial terorist (unele pentru a fi combinate cu un combustibil disponibil la orice stație de benzină) pot fi cumpărate de la orice magazin de chimicale! Pentru napalm, de exemplu (substanță inflamabilă folosită pentru incendieri), e nevoie de o substanță folosită la lipirea geamurilor termopan, care se amestecă cu un un combustibil lichid (din motive lesne de înțeles, nu vom indica denumirile substanțelor respective).

În primul magazin în care am intrat, încercând să facem rost de substanța necesară confecționării napalmului, ni s-a spus că aceasta poate fi cumpărată de oricine și în orice cantitate, fără restricții. Pentru a fabrica aproximativ un kilogram de napalm, un potențial terorist ar avea nevoie de 70.000 până la 100.000 de lei, în funcție de firma care produce substanțele și de adaosul comercial aplicat de magazinul din care cumpără.

Îngrășăminte IRA

După ce am constatat cât de ușor pot fi procurate substanțele necesare pentru producerea napalmului, am încercat să vedem dacă putem obține la fel de ușor alte substanțe, cunoscute în toată lumea ca fiind explozibile, ele câștigând o tristă notorietate prin folosirea cu predilecție în fabricarea explozibililor folosiți în atacurile organizate de IRA. Nici aici nu am întâmpinat nici un fel de dificultate. Am contactat telefonic o firmă specializată în comercializarea îngrășămintelor chimice și am întrebat dacă produsele scoase la vânzare conțin substanța de care aveam nevoie, substanță interzisă în Marea Britanie deoarece a fost folosită în numeroase atentate organizate de IRA. Ni s-a răspuns prompt că firma are asemenea substanțe pe stoc și că nu există nici restricție la cumpărare. Reprezentanta firmei a fost chiar bucuroasă să afle că am avea nevoie de două tone din acel produs, și ne-a invitat, cu amabilitate, la sediu.

Costuri financiare

Un calcul simplu arată că, pentru a fabrica aproximativ un kilogram de napalm, un potențial terorist ar avea nevoie de 70.000 până la 100.000 de lei, în funcție de firma care produce substanțele și de adaosul comercial al magazinului din care cumpără. Pentru o bombă puternică, de genul celei folosite în atentatul de la Oklahoma, sau de organizații teroriste gen IRA, ar fi nevoie de o sumă maio mare. La prețurile practicate în Timișoara, unui terorist i-ar trebui în jur de 10.000 de euro pentru a fabrica o astfel de bombă cu capacitate mare de distrugere.

Părerea oficială

Reprezentanții Inspectoratului de Protecție Civilă au confirmat rezultatul obținut de reporterii BĂNĂȚEANULUI . "Dacă cineva poate să facă rost de materialele necesare, de explozivi și capse, fabricarea unei bombe nu este foarte dificilă", susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, Nicușor Ștefan. "Până acum nu am avut astfel de cazuri. Anul acesta am avut doar trei telefoane de amenințare, două la școli și unul la o persoană fizică acasă, care s-au dovedit a fi doar glume proaste", ne-a declarat Adrian Dumbravă, șef Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Toxice din Timișoara.

Ușurința cu care cineva rău intenționat și-ar putea realiza planurile criminale poate că ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei responsabili de Sistemul Național de Alertă Antiteroristă. Pentru ca situația să nu devină de culoarea alertei: albastră.

Click pentru a mari

SINGURII TERORIȘTI BĂNĂȚENI. Singurul atac de inspirațe teroristă din apropierea Timișoarei era să se petreacă în noaptea de 30 spre 31 martie 2000. În acea noapte, un autoturism Alfa Romeo, de culoare gri metalizat, cu numărul de înmatriculare AR-01-KVZ, venind dinspre Arad cu circa 120 km/h, a fost pulverizat de suflul unei explozii. La intrarea în Timișoara, mașina a trecut ca un fulger pe lângă un Volkswagen Vento, în care se aflau polițiști de la Detașamentul de Apărare a Ordinii și Liniștii Publice, în patrulare de rutină. Oamenii legii au trecut, discret, la urmărirea autoturismului. La nici un minut dupa depășire, nu s-a putut observa decât o flamă puternică în interiorul mașinii, după care autoturismul a sărit pur și simplu în aer, resturile oprindu-se într-un copac de pe marginea șoselei. În acel incident și-au pierdut viața șoferul Ciprian Pasca, de 25 de ani și ocupantul locului din dreapta Dorin Vasi, de 26 de ani. Cristian Cintean și Martin Florin de 21 și respectiv 24 de ani, care ocupau bancheta din spate a mașinii au scăpat ca prin minune. Din investigațiile poliției rezultă că cei patru transportau o bombă destinată unui cap al lumii interlope Doru Meosu, implicat în trafic cu mașini furate, de la care doreau să recupereze o sumă de bani.

Bomba era fabricată din aproximativ un kilogram de dinamită și capse detonante românești. Explozia a fost posibilă prin contact electric fortuit, prin radiații de frecvență radio sau datorită electricității statice acumulate de persoane.

ALERTĂ ALBASTRĂ. Sistemul național de alertă antiteroristă, intrat recent în vigoare, are cinci trepte, de la alerta "verde" (risc scăzut de atentate) la alerta "roșie" (risc iminent), România aflându-se, la acest moment, la nivelul "precaut", desemnat prin culoarea albastru, conform SRI. Nivelul "critic", semnalat cu culoarea roșu, înseamnă că informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există un risc iminent de producere a unor atentate. Urmeaza nivelul "ridicat" (portocaliu), echivalent cu faptul că informațiile disponibile și evenimentele recente evidențiază că există un risc semnificativ de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este probabil. Nivelul "moderat" (galben) înseamnă că există risc general de producere a unor atentate teroriste și se estimează că un atentat este posibil. Nivelul "precaut" (albastru) arată că informațiile disponibile și evenimentele recente estimează existența unui risc scăzut de producere a unui atentat terorist. Nivelul "scăzut" (verde) echivalează cu faptul că informațiile disponibile și evenimentele recente estimează că un atentat este puțin probabil.

Click pentru a mari

SUBSTANȚA PREFERATĂ. Luna trecută, poliția britanică a arestat nouă persoane în casele cărora s-a găsit jumătate de tonă de nitrat de amoniu, un compus chimic folosit în agricultură, dar care poate fi folosit și la fabricarea unor bombe de mare putere. Această substanță este des utilizată de teroriști și a mai fost folosită în trecut de către Armata Republicană Irlandeză, în atentatul din 1993 de la World Trade Center, cel de la Oklahoma, din 1995, și în atentatul din 12 octombrie 2002 de la Bali (foto), care a ucis 192 de persoane, majoritatea turiști vestici. Deși poliția nu a dat nici un comunicat oficial, se pare că persoanele arestate au legătură cu rețeaua teroristă Al-Qaeda și se pregăteau să construiască o bombă chimică pe care să o detoneze în centrul Londrei.

CELE MAI CUMPLITE ATENTATE CU BOMBĂ

Click pentru a mari

Madrid, 11 martie 2004

În dimineața zilei de joi, 11 martie 2004, zece rucsacuri încărcate cu TNT au explodat în patru trenuri în Madrid. Exploziile au avut loc între 7:39 și 7:42 dimineața, în stațiile madrilene Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe) și Santa Eugenia (o bombă) și o a patra pe traseul Téllez spre Atocha (4 bombe). Forțele de securitate au găsit și alte trenuri în care se afla explozibil, ce urmau să fie detonate la ajungerea ambulanțelor. Atacul s-a soldat cu 191 de morți (dintre aceștia, 181 în momentul exploziilor) și peste 1.800 de răniți și a intrat pe locul doi în topul celor mai sângeroase atentate din Europa, după atacul aerian din Lockerbie, 21 decembrie 1988. Poliția a dezactivat mai multe bombe care aveau să explodeze în stații. Un total de 13 bombe au fost pregătite pentru atacul ce a avut loc cu trei zile înainte de alegerile generale. Printre victime s-au numărat români, 15 morți și peste 70 de răniți, cifre prin care acest atentat a devenit cel mai grav pentru cetățenii români din afara granițelor în istoria României.

Click pentru a mari

300 de dolari pentru un atentat

În 26 februarie 1993, în jurul orei 12, o mașină-bombă plasată de teroriștii islamiști a fost detonată într-un garaj situat sub World Trade Center în New York. Explozia a făcut o crater de 30 de metri, distrugând patru subnivele de beton. Șase persoane au murit și peste o mie au fost rănite. Explozia a cauzat întreruperea curentului electric și blocarea liniilor telefonice în New York, iar fumul rezultat în urma ei s-a ridicat până la etajul 93 al turnurilor. Cel care a pregătit atentatul a fost identificat în persoana lui Ramzi Yousef. După ce a intrat în SUA cu un pașaport irakian fals, Yousef a furat o camionetă cu un spațiu de depozitare de 8 metri cubi, pe care a parcat-o în garajul de la subsolul WTC, având o încărcătură explozibilă de 600 de kg.Bomba lui Yousef a fost confecționată din pelete de uree, nitroglicerină, acid sulfuric, hidrogen lichid și alte componente ușor de procurat. Yousef a fabricat bomba cheltuind doar 300 de dolari și folosind instrucțiunile dintr-un manual în limba arabă.

Click pentru a mari

Atentatul de la Oklahoma

Pe 19 aprilie 1995, la ora 9:02, o mașină parcată în fața sediului FBI din Oklahoma exploda, distrugând întreaga clădire. La nici o oră după incident, poliția îl aresta pe Timothy McVeigh, cel care avea să fie declarat principalul vinovat.În timpul investigației, FBI-ul a aflat că, pentru a fabrica această bombă artizanală, McVeigh a avut nevoie de 2.300 de kilograme de nitrat de amoniu, substanță care se găsește în îngrășămintele chimice, amestecată cu nitrometan, o substanță extrem de inflamabilă folosită de mașinile de curse drept combustibil.În acel atentat și-au pierdut viața 168 de oameni, acesta fiind cel mai mare atac terorist de pe teritoriul Statelor Unite, până la cele din 11 septembrie 2001.

Click pentru a mari

THE ANARCHIST COOKBOOK. Una dintre principalele surse de informare pentru cei care au ca "hobby" fabricarea bombelor artizanale, un adevărat best-seller, rămâne o carte scrisă acum 30 de ani, numită "The Anarchist Cookbook" ("Cartea de bucate a anarhistului") care descrie în detaliu substanțele, cantitățile și procesul de obținere a unor bombe. Recent, William Powell, autorul acestei cărți, a publicat o scrisoare în care se dezice de ideile publicate, afirmând că, în momentul în care a scris cartea, avea doar 19 ani și era puternic influențat de războiul din Vietnam. Powell spune că, între timp și-a schimbat punctul de vedere însă, deși a făcut numeroase încercări de a retrage cartea de pe piață, nu a reușit, deoarece drepturile de autor revin acum editurii. Cartea poate fi găsită și astăzi, legal, pe Internet.

PRINCIPALELE ORGANIZAȚII TERORISTE

10 Mai 2004
Click pentru a mari

1) Al-Qaida

Al-Qaida (în arabă, transcris de asemenea ca al-Qa'idah, al-Qaeda, al-Qa'ida sau al-Quaida și tradus ca "Baza" sau "Fundația") este o organizație teroristă care sprijină activitățiile extremiste islamice în lume. Fondatorul, liderul și principalul finanțator al ei este Osama bin Laden (foto), un milionar de origine saudită. A fost fondată în 1988 cu scopul de a extinde mișcarea de rezistență contra forțelor sovietice în Afganistan într-o mișcare pan-islamică. Se consideră că al-Qaida este responsabilă pentru atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York (3.000 de morți), dar organizația și-a asumat responsabilitatea și pentru atentatele din 11 martie 2004 de la Madrid. Alte atentate cu bombe ale Al-Qaeda: 28 noiembrie 2002 - un hotel din Mombasa, Kenya, 15 morți și 40 de răniți; 12 octombrie 2002 - un nightclub din Bali, 180 de morți; 11 aprilie 2002 - o sinagogă din Tunisia, 19 morți, 22 de răniți; august 1998 - ambasadele SUA din Nairobi, Kenya, și Dar es Salaam, Tanzania, 301 moți și 5.000 de răniți.Se presupune că Al-Qaeda are zeci de mii de membri organizați în grupuri ce acționează în toată lumea.

2) HAMAS

Mișcarea teroristă Hamas, al cărui nume este un acronim pentru "Harakat Al-Muqawama Al-Islamia", în traducere "Mișcarea de Rezistență Islamică", este o organizație fundamentalistă radicală care a fost înființată în 1987, în primele zile ale intifadei. Operind în principal în zona districtului Gaza, principalul scop al HAMAS este înființarea unui stat Palestinian pe locul celui Israelian. Principalul mod de acțiune sunt atentatele sinucigașe îndreptate împotriva țintelor civile și militare israeliene, însă, la începutul anilor '90, organizația teroristă a ucis chiar și palestinieni, suspectați de colaborare cu MOSSAD și rivali din organizația Fatah. Apogeul atentatelor a fost atins în 2001 și 2002, când HAMAS și-a asumat responsabilitatea pentru numeroase atacuri împotriva israelienilor. Până acum, organizația nu a atacat ținte americane, deși câțiva civili americani au devenit victime colaterale în atacuri teroriste, atacurile orchestrate de HAMAS fiind îndreptate exclusiv către evreii din interiorul statului Israel. Numărul exact al membrilor nu este cunoscut, însă organizația teroristă se bucură de suportul logistic și material a zeci de mii de susținători, în principal palestinieni din afara țării și iranieni.

Click pentru a mari

3) Irish Republican Army (IRA)

Armata Republicană Irlandeză (IRA) este o organizație paramilitară fondată pentru a promova naționalismul irlandez și pentru a lupta împotriva dominației britanice. Termenul de IRA, a fost folosit pentru prima dată 1867, însă, ca formă organizată, IRA s-a format în timpul revoltelor anti-britanice din 1916. Deși a fost învinsă ca și armată regulată în 1923, IRA a continuat să recruteze și să antreneze soldați și, periodic, se angaja în acte de sabotaj. A fost scoasă în afara legii în 1931 și, din nou, în 1935. Când, în 1948, Irlanda s-a retras din Commonwealth, IRA și-a îndreptat atenția împotriva ocupației britanice a Ulsterului (Irlanda de Nord), având ca unic scop înființarea unui stat Irlandez unificat. În anii '50 gruparea teroristă a condus o companie limitată în zona graniței cu Irlanda de Nord care a inclus atacuri sporadice împotriva barăcilor britanice și a secțiilor de poliție. Anii '60 au reprezentat "epoca de aur" a grupării, aceasta reușind mai multe atacuri împotriva unor ținte strategice britanice. În 1998, după mai bine de 100 de ani de luptă, IRA a semnat un acord de încetare a focului, toate atentatele ulterioare fiind atribuite unei grupări radicale care nu face parte din temuta organizație.În ultimele două decenii, organizația teroristă a dezvoltat o gamă largă de arme și explozibili improvizați din lucruri găsite în orice casă. Bombele variau de la mici dispozitive care încăpeau într-un plic poștal, până la bombe de mari dimensiuni, ascunse în camioane, care puteau distruge o întreagă clădire.De obicei aceste dispozitive erau construite din materiale obișnuite, un amestec de îngrășământ cu benzină diesel. Cea mai mare bombă de acest fel, conținând o tonă de îngrășămân, a fost detonată pe data de 24 aprilie 1994, în Londra. În acel incident și-a pierdut viața o persoană și 30 au fost rănite, iar pagubele s-au ridicat la peste 600 de milioane de lire sterline. Incidentul a dus la interzicerea prin lege a îngrășămintelor chimice pe teritoriul Marii Britanii, ele fiind considerate materiale explozive.

Click pentru a mari

4) ETA

ETA, abreviere pentru Euskadi Ta Askatasuna (în bască, "Pământul Basc și Libertate") este un grup terorist armat din Spania, care cere formarea unui stat socialist independent basc. Simbolul său este un șarpe încolăcit pe un topor. Deviza sa este "Bietan jarrai ("Continuă ambele"). Unul dintre atentatele cu mașini capcană de care se face responsabilă ETA a avut loc în 30 octombrie 2000, lângă Madrid. Explozia a aruncat în aer un autobuz, a ucis trei persoane, printre care și judecătorul Curții Supreme Spaniole, s-a soldat cu peste 60 de răniți și zeci de mașini distruse.