de Liana PAUN

Cronicarul turc Mustafa Gelalzade spunea că Timişoara era "o cetate pizmuită, cea mai puternică şi însemnată dintre cetăţile ţării Transilvaniei, cea mai puternic dorită de toţi sultanii". Din vechea Timişoară turcească s-au păstrat însă prea puţine urme, deoarece vechile fortificaţii au fost distruse de armata imperială austriacă, iar noua administraţie a clădit o altă cetate, din temelii, pe ruinele caselor turceşti, astfel încât despre cea medievală s-au păstrat câteva informaţii doar din izvoare de epocă. Lucrările edilitare care se fac acum de la Piaţa 700 spre podul Neptun au permis cercetarea unei părţi a acesteia.

Cetăţile medievale

Arheologii şi istoricii care se ocupă de trecutul Timişoarei spun că istoria oraşului este bine cunoscută, exceptând perioada medievală, care, după construirea cetăţii austriece, nu a mai putut fi cercetată decât pe baza izvoarelor de epocă păstrate.

"Înaintea cetăţii austriece, care este cel mai bine cunoscută, a mai existat cetatea angevină, în jurul castelului, şi cea care a fost cucerită de turci, după cucerirea Timişoarei. Aceasta se întindea până prin zona aflată în spatele actualei garnizoane. Turcii, despre care avem o imagine îndeobşte deformată, au găsit în 1552 o cetate mult mai mică, pe care au extins-o, aşa cum o demonstrează recentele săpături. Pe locul dintre actuala piaţă a Libertăţii, până dincolo de piaţa Sf. Gheorghe a existat şi pe vremea turcilor un loc mai înalt, pe care s-a putut construi, terenul din jur fiind mlăştinos", spune arheologul Florin Draşovean, coordonatorul săpăturilor din zonă. "Din păcate, o viziune mult mai clară asupra a ceea ce a existat pe vremea turcilor ar presupune extinderea săpăturilor, ceea ce e imposibil", adaugă Draşovean.

Case, străzi, canale

Pe primul tronson cercetat, între Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sf. Gheorghe, arheologii au descoperit o stradă medievală pe mai multe nivele, pavată cu lemn, mai mulţi stâlpi de fundare şi susţinere a caselor din aceeaşi epocă, precum şi o mulţime de obiecte de metal, ceramică, ba chiar încălţăminte din piele, foarte bine păstrate. Tot pe aici trecea şi un canal boltit de cărămidă, construit de austrieci şi un zid de cărămidă, care avea aceeaşi orientare cu clădirile de lemn, probabil de la o casă care exista înainte de 1728, când a fost începută sistematizarea urbanistică a cetăţii Timişoarei. O parte din vechile construcţii medievale au fost distruse încă de austrieci, când au fost demolate casele din vechea cetate turcească pentru a se reface planul urbanistic al cetăţii după tipicul imperial al epocii. S-a putut totuşi reconstitui modul de edificare a fundaţiei caselor din epoca respectivă, din structuri de lemn ingenios îmbinate, care susţineau întreaga structură de rezistenţă.

Tezaur, morminte, schelete

O altă descoperire de senzaţie este tezaurul de 407 monede de argint - cu câteva excepţii - emise între 1535 şi 1603. Lângă clădirea Comenduirii Garnizoanei, au mai fost descoperite trei morminte, mai mult ca sigur din cimitirul mănăstirii franciscane care a funcţionat până la începutul secolului al XX-lea. În următorul tronson, între Piaţa Sf. Gheorghe şi Episcopia Romano-Catolică, arheologii Florin Draşovean, Alexandru Flutur şi Valentin Cedică au descoperit şase nivele de locuire din epoca medievală, o altă stradă pavată cu lemn şi urme de construcţii, dar şi material arheologic din epoca bronzului şi cea daco-romană. Tot aici, într-un perimetru de aproximativ 25 mp, s-au descoperit aproape 50 de schelete umane (probabil din cimitirul bisericii Sf. Gheorghe), o cruciuliţă aflată lângă unul din ele indicând că cei cărora le-au aparţinut puteau fi creştini. "Biserica a fost construită în 1322, a fost transformată de turci în moschee şi, după alungarea lor, a redevenit biserică creştină. În secţiune s-a descoperit şi un zid al conventului mănăstirii, care a fost demolată pe la sfârşitul secolului al XIX-lea sau începutul celui următor" spune Florin Draşovean.

Alte două centuri de fortificaţii

Deşi multă lume credea că cetatea construită de austrieci şi fortificaţiile acesteia sunt bine cunoscute, lucrările pentru fundaţia unei noi clădiri în spatele Modatim din zona Pieţei 700 au scos la iveală fragmentele altor două rânduri de fortificaţii ale cetăţii de tip Vauban, o adevărată surpriză pentru unii istorici (şi mulţi timişoreni), care au susţinut că n-ar fi fost construite niciodată, planurile pe care acestea apar desenate fiind doar proiecte. În cursul lunii trecute a fost descoperit un prim zid, dezvelit pe o lungime de 28 de metri, care avea peste doi metri înălţime şi o lăţime la bază de 1,90 metri. La 20 de metri spre vest a fost descoperit încă un zid, identificat pe o lungime de 47 de metri. "Descoperirile sunt importante din punct de vedere istoric, deoarece permit cunoaşterea arhitecturii militare, a tehnicilor de construcţie şi a materialelor utilizate pentru realizarea sistemului defensiv al cetăţii Timişoara în secolul al XVIII-lea", spune arheologul Mircea Mare, care a supravegheat lucrările, împreună cu colegul său, Valentin Cedică. Acesta din urmă, care până nu demult era cel mai înverşunat apărător al teoriei potrivit căreia fortificaţiile Timişoarei nu aveau decât o singură centură, a refuzat să facă vreun comentariu.

FORTIFICAŢII AUSTRIECE. Lucrările pentru ridicarea noilor fortificaţii ale cetăţii Timişoarei au fost începute de austrieci în 1732 şi au fost finalizate în 1765. Fortificaţia apăra o suprafaţă de 53 ha, cele trei centuri aveau o lăţime medie de 585 metri şi, împreună cu glacisul (fortificaţiile de pământ din exteriorul zidurilor), ocupau o suprafaţă de 138 ha. Între cele trei rânduri de fortificaţii existau şanţuri care erau umplute cu apă din Bega. Imensa construcţie militară a fost demolată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, păstrându-se doar câteva fragmente bastionare din centura interioară, pe strada Popa Şapcă, în Piaţa Mărăşti, în Parcul Botanic şi în Piaţa 700.

POLIŢIE ARHEOLOGICĂ. Arheologii timişoreni spun că foarte multe situri arheologice aflate pe raza oraşului Timişoara au fost distruse, deoarece 99% din lucrările edilitare, foarte multe la număr, s-au făcut într-o cruntă ilegalitate, fără a avea aprobarea de descărcare arheologică. Aşa s-au pierdut informaţii care nu mai pot fi recuperate, legate de o aşezare din epoca bronzului, pe locul în care s-a construit Metro, sau o alta neolitică, pe drumul spre Chişoda. "Noi trebuie să facem mai degrabă poliţie arheologică decât săpături de salvare", spun arheologii.

TUNURILE TURCEŞTI. Conform mărturiilor vremii, în perioada în care Timişoara s-a aflat sub ocupaţie turcească (1552-1716), nici o armată din Europa nu dădea artileriei importanţa pe care i-o acordau turcii, astfel încât tunurile acestora reuşeau să distrugă, la distanţe mari, poziţiile de apărare ale inamicului, uşurând asfel misiunea trupelor pedestre sau ale cavaleriei. De altfel, după cucerirea Timişoarei, austriecii au păstrat mai bine de jumătate din tunurile turceşti, care, cu timpul, au fost folosite, după uzanţele vremii, ca "martori" la casele mari. Două ţevi de tun turceşti se mai pot vedea la Casa cu Atlanţi, pe strada V.V. Delamarina, construită cu peste 150 de ani în urmă, şi care au fost îngropate aici o dată cu construirea casei. Tot aici se mai puteau vedea, până în urmă cu câţiva ani, sub poarta de intrare, urme de pavaj de lemn, din bucăţi de stejar, cum se foloseau şi pe vremea turcilor.

"În contradicţie cu tot ceea ce se afirma până acum, e evident că în această zonă centrală a cetăţii Timişoarei, locuirea medievală nu începe mai devreme de secolul al XVI-lea, iar cetatea, aşa cum este ea menţionată în stampele şi planurile din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, a fost extinsă după cucerirea de către turci a Timişoarei şi a Banatului"

Florin Draşovean, arheolog