ORAȘUL
TIMIȘOARELE DE ALTĂDATĂ

18 Noiembrie 2005
Click pentru a mari
Cetatea austriacă la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Ceea ce, la început, a fost un hobby, a devenit, ulterior preocuparea de căpătâi a lui Radu Oltean, absolvent al Academiei de Arte din București - secția grafică - promoția 1997. El este, deopotrivă, pasionat de istorie, motiv pentru care s-a specializat în reconstituiri ale orașelor vechi din Transilvania și Banat. Recent, după câteva luni de muncă, a finalizat două planuri ale Timișoarei, care prezintă două etape importante din evoluția orașului.

Vechiul Brașov

Cu vreo cinci ani în urmă, Radu Oltean a realizat un mare desen, în care a reconstituit vechiul Brașov. "Cunoșteam bine Brașovul, dar am rămas foarte surprins când mi-a căzut în mâini o carte săsească din anii '30 cu istoria orașului. Am văzut planuri vechi, gravuri, poze, care mi-au relevat un Brașov pe care nu mi-l imaginasem. M-am împrumutat de 300 de dolari, am tipărit desenul și am plecat la Brașov, să-l arăt la muzeu, prin librării și anticariate. A avut succes. Atunci, mulți brașoveni au <<descoperit>> în afișul meu orașul vechi, pe care locuitorii de azi nu-l mai cunosc, căci în jurul anului 1900 s-a demolat majoritatea fortificațiilor din orașele transilvane."

Orașele de demult

Tânărul grafician și-a propus ca, prin lucrările sale, sub formă de poster, să facă cunoscute și să promoveze monumentele istorice, care merită mult mai mult respect decât cel de care au parte. "În Ardeal am avut în vedere mai ales monumentele săsești, foarte vitregite și puțin cunoscute înainte de '89, pe motiv că nu sunt românești și, prin urmare, nu ne interesează. Am observat că în orașele vechi, mai ales în Ardeal, toți locuitorii sunt sensibili la trecutul acestora, oamenii sunt curioși să vizualizeze felul în care arăta orașul lor cu câteva sute de ani în urmă. În cărți există desene, fotografii, planuri, descrieri, dar puțini sunt cei care-și imaginează cum arătau orașele cu adevărat, in ce context se aflau anumite clădiri, care au supraviețuit până astăzi."

2xTimișoara

Deși e bucureștean, Radu Oltean a mai făcut astfel de reconstituiri de orașe pentru Sibiu, Cluj și Sighișoara. Până acum a editat 12 afișe, două dintre acestea înfățișând Timișoara în două momente distincte ale istoriei sale.

Timișoara este singurul oraș pentru care Radu Oltean a făcut două desene, căci acesta "și-a schimbat aspectul complet de două sau chiar de trei ori, dacă ne gândim și la prezent, în ultimii 300 de ani". Pentru realizarea acestora, a consultat literatura de specialitate, lucrarea de bază fiind "Timișoara - mică monografie urbanistică" a arhitectului Mihai Opriș, a studiat planuri vechi din arhiva Muzeului Militar, a fost de două ori la Timișoara și a fotografiat aproape toate casele din vechea cetate, inclusiv curțile interioare, a studiat documente - puține din păcate - care se găsesc la Muzeul Banatului. "Timișoara a avut o evoluție arhitecturală aproape unică în România și m-a fascinat teribil. Iar timișorenii, ca să nu mai vorbesc de cei din restul țării, o cunosc așa de puțin!"

"Vai de Mica Vienă!"

Radu Oltean mărturisește că a fost dezamăgit de felul în care arată clădirile din patrimoniul arhitectural al orașului. "Plimbându-mă prin oraș, am remarcat casele de secol XVIII care au fisuri de bagi mâna prin ele. E păcat că oficialitățile nu știu să își conserve orașul. E păcat să moștenești de la austrieci un oraș baroc de o asemenea valoare și să-l lași să se prăbușească. Vai de Mica Vienă!"

Click pentru a mari

Timișoara, în jurul anului 1700

Click pentru a mari
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL

"M-aș bucura ca, grație desenelor mele, să crească respectul timișorenilor pentru propriul patrimoniu moștenit și să îl iubească mai mult. Vizualizarea aspectului unui oraș contează mai mult decât o carte plină de descrieri de epocă"

Radu Oltean

ILUSTRAȚII PENTRU "ISTORIE ȘI LEGENDĂ". În ultimii ani, graficianul Radu Oltean a ilustrat cărțile adresate tinerilor, dar nu numai, apărute în seria "Istorie și legendă" a editurii Humanitas și semnate de reputatul istoric Neagu Djuvara: "Cum s-a născut poporul român", "Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii" și "De la Vlad Țepeș la Dracula Vampirul". Cele trei cărți cuprind zeci de ilustrații - reconstituiri de monumente, bătălii, personalități ale epocilor respective, scene de viață - realizate după o minuțioasă documentare, care a durat luni de zile.