Admiratoarele le știu pe dinafară numele de scenă: Phlo (Cătălin Florin Romașcu), Nașu' (Claudiu Purcărin), Cici (Mihai Ciprian Rogojan), Robi (Robert Magheți) și Zoli (Zoltan Toth). Ceva mai puțini știu însă că, dincolo de identitatea scenică aparte a celor cinci artiști, se află tot atâția... copii buni: cu premii la olimpiade, cu note "a-ntâia" în carnetele de student, pe diplomele de licență universitară sau de master. Doi dintre ei sunt timișoreni: Robi și Zoli.
CV de campion
Zoltan Toth are 29 de ani și a absolvit, cu nota 10, acum cinci ani, Academia de Muzică "G. Dima" din Cluj, al cărei masterand este. Zoli este considerat drept inițiator al muzicii de percuție neconvenționale din România; de numele său se leagă și precursorul "Sistem"-ului de azi. "Han's'n' Feet Quartet" a fost creat în 1997, laolaltă cu alți trei colegi de conservator. În '94, cu un an înainte de a absolvi liceul la Timișoara, a reprezentat cu brio culorile României la Olimpiada Internațională de Muzică de la Los Angeles.
"Macho-man"-ul de la "Sistem" a urmat cursuri de măiestrie la Paris, Lausanne și Koln, a evoluat ca șef de partidă percuție în numeroase concerte simfonice, susținute de vestite filarmonici și ansambluri de percuție din țară și străinătate. Elevi ai profesorului de percuție și muzică camerală Toth au câștigat deja o seamă de premii I la olimpiadele naționale.
Abonat la premiul I
Robert Magheți va absolvi, peste câteva luni, cursurile școlii muzicale superioare din Cluj; are 24 de ani și un frumos palmares profesional. În liceu, a cucerit patru premii I la olimpiadele naționale; în anii de studenție, a luat parte la festivaluri internaționale de muzică. În anii din urmă, a concertat ca solist percuționist în orchestre internaționale din Germania și Islanda, pe podiumurile unor filarmonici din Franța, Germania și România.
În vârf de formă
Ceea ce se vede în spectacolele "Sistem" este rodul efortului colectiv al celor cinci muzicieni: partea ritmică, mișcarea, efectele speciale. Formația repetă în fiecare zi, înainte sau după aceasta are loc "studiul individual", la care nu renunță mai ales acum, când au ajuns în vârf de formă și de faimă, în prag de "Eurovision".