Într-o lume în care viaţa citadină devine din ce în ce mai agitată, multe din vechile sate bănăţene, locuite odinioară de nemţi, par învăluite în uitare, de parcă ar fi rămas în afara timpului. În plină zi, peste satul Charlottenburg pluteşte o linişte nefirească. Doar dangătul clopotelor bisericii, la ceas de amiază, te asigură că viaţa de aici nu s-a stins cu desăvârşire.

Până la venirea coloniştilor germani, locul unde se află astăzi Charlottenburg era pustiu. Doar satele din jur sunt atestate documentar încă înaintea cuceririi Banatului de către turci, dar, după cel de-al doilea val de colonizare, din timpul domniei împărătesei Maria Tereza, şi acestea au fost populate cu şvabi. Erau sate mici, cu două-trei sute de locuitori, dar foarte prospere, cu locuitori gospodari. Spre deosebire de alte sate întemeiate de habsburgi, Charlottenburg are o configuraţie aparte, fiind construit în formă de cerc, cu biserica în centru, după modelul unei localităţi din Germania care poartă acelaşi nume. Satul n-a depăşit niciodată 300 de locuitori, dar numărul acestora a început să scadă simţitor prin anii '70, când mulţi dintre ei s-au hotărât să emigreze în Germania. Fenomenul s-a intensificat în anii care au precedat revoluţia şi în cei imediat următori, astfel încât astăzi au mai rămas doar vreo sută şi ceva de suflete. Dintre urmaşii foştilor colonişti, doar doi nu s-au putut desprinde de satul în care s-au născut, pentru a-şi urma familia în Germania.

Peter Trimper s-a născut în urmă cu 66 de ani la Charlottenburg şi, deşi sunt o familie numeroasă, astăzi este singurul care mai stă în vechea casă părintească, veche de peste 150 de ani, în care, la un moment dat, au locuit trei generaţii. Cei şapte fraţi ai săi au plecat, pe rând, în Germania. Primul, la începutul anilor '70, iar următorii în preajma revoluţiei. El a rămas acasă, împreună cu părinţii, dar tatăl său a murit în 1992, iar mama, cu trei ani în urmă. N-a fost niciodată căsătorit, iar acum îşi poartă singur de grijă. O duce greu, cu o pensie mică, cu ceea ce cultivă în grădină şi cu vaca pe care o are în bătătură. Casa a ajuns în paragină şi poţi doar bănui bunăstarea de altădată. Cu toate astea, nici prin cap nu-i trece să plece din satul de baştină, deşi nu mai are nici o rudă în ţară şi nici măcar nu ştie cum e în Germania, pentru că nu s-a dus acolo nici măcar în vizită.

"Am rămas singur dar n-am vrut să plec. Am doi fraţi şi patru surori la Stuttgart şi o soră lângă Augsburg, am 11 nepoţi şi toţi o duc bine. Nu i-am mai văzut de când o murit mama, acuma nu mai vin, sunt supăraţi că s-o distrus casa şi e mizerie, dar e greu singur. Ne mai scriem, de Paşti şi de Crăciun", povesteşte bătrânul Trimper cu francheţe, dar şi cu o undă de tristeţe în glas. "M-au chemat să mă duc în Germania, ori să mă duc la Casa Adam Muller Guttenbrunn, dar eu aici mă simt liber, cunosc satul de când m-am născut." Îşi lucrează grădina, mai trebăluieşte prin casă şi în cimitirul satului, dar, în fiecare zi, cu sfinţenie, la ora 12,00, trage clopotele bisericii catolice, care a devenit acum biserica tuturor locuitorilor satului. Şi părinţii săi s-au îngrijit de biserică, iar atunci când aceasta a fost înălţată, străbunica sa a recitat o poezie.

Construită în 1893, biserica a început să se părăginească după plecarea enoriaşilor iar sătenii rămaşi nu aveau banii necesari pentru a o repara. Cei plecaţi nu şi-au uitat însă biserica de acasă, tot ei fiind şi cei care au adunat bani pentru repararea şcolii, chiar dacă aici nu mai învaţă copii nemţi. Mai multe familii au făcut o colectă şi au adunat peste 12.000 de mărci pentru renovarea bisericii, şi, cu doi ani în urmă, când a avut loc sfinţirea acesteia, au revenit acasă vreo 30 de nemţi, deşi nu mai aveau pe nimeni aici. "Ei au reparat-o cu condiţia ca biserica să nu fie înstrăinată atâta vreme cât mai trăieşte un catolic în sat", povesteşte bătrânul Trimper.

Acum, un preot catolic de la Radna, însoţit de un organist, vine o dată pe lună şi ţine slujbe la Charlottenburg, în limba germană şi în limba română, pentru că la ele participă tot satul, chiar dacă locuitorii sunt ortodocşi. În aceeaşi biserică, tot o dată pe lună, preotul din Buzad ţine şi slujbe ortodoxe. În fiecare zi însă, puţin înainte de ora 12,00, Peter Trimper descuie uşa bisericii şi, timp de câteva minute, doar dangătul clopotelor sfâşie tăcerea satului. Chiar dacă alte obiceiuri s-au pierdut, ultimul bărbat catolic îl va păstra pe acesta atâta timp cât va avea puterea să o facă.

ULTIMA ŞVĂBOAICĂ. Dacă Peter Trimper este ultimul bărbat catolic din Charlottenburg, Maria Ana Backin (foto), astăzi în vârstă de 90 de ani, este cea din urmă şvăboaică din sat. Are trei copii în Germania, care vin în fiecare an să o vadă, dar nici ea n-a vrut să plece din locul în care s-a născut, chiar dacă nu mai poate ieşi din casă şi trăieşte doar cu amintirile şi pozele de altădată, care stau agăţate pe pereţi. Nostalgii are şi Vasilica Balint, care o îngrijeşte pe bătrâna Maria Ana: "Satul a pierdut mult de când au plecat nemţii, nu mai e viaţa care a fost, armonia şi distracţia de altădată".

Imagine de altădată cu nemţi care au locuit la Charlottenburg

Peter Trimper (foto), îngrijitorul bisericii din Charlottenburg