 |
 |
|
ULTIMUL CRIMINAL |
19 Martie 2004 | |
 |
|
 |
 | Gertruda Doda, mama lui Francisc, a păstrat cu sfințenie toate ziarele în care au apărut informații despre moartea fiului ei
Foto: Adrian Pîclișan (c), BĂNĂȚEANUL
|
La exact nouă ani de la comiterea unei crime oribile la Timișoara, este posibil ca unul dintre ucigași, căutat de mult timp prin Interpol, să-și ispășească în sfârșit pedeapsa. Polițiștii spanioli au reținut la Valencia un român dat în urmărire internațională pentru uciderea a două persoane, în martie 1995. Potrivit Mediafax, publicația spaniolă La Rioja relatează că bărbatul - al cărui nume nu a fost făcut public - a fost reținut în urma unui control de rutină.
Coincidență?
După verificări, polițiștii spanioli au constatat că pe numele românului exista un mandat de urmărie internațională emis de Tribunalul Timiș. La închiderea ediției, Dumitru Pavel, purtătorul de cuvânt al IJP Timiș, a declarat: "Până la ora actuală, la compartimentul urmăriri nu s-a primit nici o confirmare din partea Interpolului".
În absența unei confirmări din partea Interpolului, polițiștii timișoreni nu au putut să se pronunțe asupra identității românului reținut la Valencia. Toate datele conduc însă spre concluzia că acesta ar putea fi Dragolea Nicolae Valentin, cel care, împreună cu alți câțiva prieteni, a fost implicat acum nouă ani în uciderea unor campioni naționali la kick-boxing, într-un sângeros conflict. Dacă șase dintre complicii săi au fost capturați sau s-au predat poliției la câteva zile după comiterea crimelor, Dragolea a reușit să evite până acum urmărirea și executarea sentinței de douăzeci de ani de pușcărie, care a fost pronunțată în lipsă.
Reglare de conturi
Dublul asasinat s-a întâmplat chiar acum nouă ani, în noaptea de 20 spre 21 martie 1995, în fața imobilului cu numărul 80 de pe strada Odobescu. Motivul pare să fi fost o reglare de conturi între două grupuri rivale: cea a ucigașilor, cunoscuți și temuți pentru violența de care dădeau dovadă, și cea a sportivilor de la clubul "Thai Kick-boxing" din Timișoara. Procurorii care s-au ocupat de caz notează în rechizitoriu o întâmplare petrecută cu doar câteva zile înainte de asasinat: "În seara zilei de 18 martie 1995, inculpații s-au dus să sărbătorească ziua de naștere a inculpatului Gabor Cătălin la restaurantul Intim din Timișoara. Aici, după ce au ajuns în stare de ebrietate, au început să spargă pahare, farfurii, sticle de pereții localului, speriind personalul localului și consumatorii". Martorii au confirmat nu a fost pentru prima dată când aceștia s-au comportat violent.
Au supraviețuit o zi
În noaptea de 20 spre 21 martie 1995, doi tineri sportivi au fost uciși cu sânge rece: Francisc Doda, în vârstă de 25 de ani, campion național la full-contact, și Cristian Boroș, în vârstă de 22 de ani, dublu campion național la full-contact. Martorii spun că cei doi tineri erau complet desfigurați și zăceau într-o baltă de sânge. Ei au mai supraviețuit o zi și au murit la secția de reanimare a Spitalului Județean. Mai norocos, antrenorul lor, Cristian Oprescu, a fost internat cu lovituri foarte grave, dar a supraviețuit. A fost nevoie de luni de zile până la vindecarea rănilor provocate atunci. El a mai avut de suportat și presiunile prietenilor ucigașilor. A fost chiar nevoie să fie mutat în alt salon și să fie păzit de poliție. Rudele celor doi tineri uciși spun că și ele au avut de înfruntat amenințări.
Rechizitoriu despre violență
Rechizitoriul menționează faptul că ucigașii "frecventau împreună barurile și discotecile din Timișoara, unde de mai multe ori se manifestau violent". În acea perioadă, presa menționează posibilitatea ca aceștia să fi făcut parte dintr-o bandă violentă, cu rădăcini în lumea interlopă. De altfel, se pare că aceștia obișnuiau să terorizeze proprietarii de baruri și să le ceară taxă de protecție. "Din anul 1994, inculpații sunt în conflict cu Oprescu Cristinel Ionel, Boroș Cristian, Doda Francisc și Kelemen Francisc, sportivi de performanță care practică kick-boxingul, acest conflict datorându-se faptului că inculpații frecventau barul (n.n. - Best) des, consumau și refuzau să plătească, administratorul barului fiind Oprescu Cristinel", se precizează în rechizitoriu.
Cinci minute fatale
În perioada în care a fost bodyguard la un club timișorean, Francisc Doda, unul dintre tinerii uciși acum nouă ani, a mai avut altercații cu persoane din lumea interlopă. "Nu suporta să vadă că se întâmplă nedreptăți fără să intervină. Din păcate, acest lucru i-a fost fatal în cele din urmă", spune cel mai bun prieten al său, Gabi Marineasa. Cu un an înainte de asasinat, sala clubului "Thai Kick-boxing", unde se antrenau cei trei, a fost înconjurată de mașini. Conflictul a fost dezamorsat atunci la timp. În martie 1995, ei n-au avut însă același noroc. Peste zece persoane i-au luat prin surprindere în noaptea de 20 spre 21 martie. "Între cele două grupuri a avut loc o bătaie, care a durat aproximativ cinci minute", se menționează în rechizitoriu. Antrenorul Cristian Oprescu a avut nevoie de 65 de zile de îngrijiri medicale
Cinci ani de proces
Procesul a durat cinci ani, timp în care supraviețuitorul sângerosului conflict a fost nevoit să se prezinte în sălile de judecată numai însoțit de gărzi de corp. Gertruda Doda, mama tânărului Francins, povestește: "Și cu mine s-au purtat urât prietenii ucigașilor. Trebuia să merg cu două-trei ore înainte de începerea procesului, că altfel nu puteam intra". "Și-au bătut joc de noi cum au vrut. Au încercat să mă arunce jos de pe bancă. Mult și-au bătut joc de mine... Au vrut să mușamalizeze tot", mai spune aceasta, cu lacrimi în ochi. Prietenii celor uciși spun că nici măcar în sala de judecată inculpații nu s-au reținut de la metode de intimidare, încercând chiar să îl agreseze pe judecător. Tot ei spun că nici în pușcărie nu s-au comportat mai frumos, având tentative de incendiere a penitenciarului sau tentative de automutilare. "Oameni fără suflet. Nu pot să vă spun cât am suferit. A murit băiatul meu, dar eu nu știu nici acum pentru ce", spune mama lui Francisc, la nouă ani de la asasinat.
|
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
 |
 | | Lotul Odobescu în presa vremii |
ÎN PUȘCĂRIE. Șase dintre agresori au fost capturați la câteva zile după producerea asasinatului. Polițiștii au descoperit cu ușurință urme de sânge, care s-a dovedit a fi sângele victimelor, în mașina cu care s-au deplasat ucigașii și pe hainele acestora. După cinci ani de proces, Petromăneanțu Ovidiu, Ștefan Irinel și Gogan Cristian Sorinel au fost condamnați la 18 ani închisoare. Ștefan Emanuel Ioan a primit 19 ani și două luni, iar Fluierătoru Antim Dan și Ciuca Dan - câte 19 ani după gratii. În prezent, cei șase își execută pedepsele în pușcărie. Gabor Cătălin, și el cercetat în acest caz, a adus martori care au confirmat că nu a luat parte de crimă, fiind și în imposibilitatea de a face vreun efort fizic. Cu o seară înainte de sângerosul incident, el s-a prezentat la spital, unde a fost diagnosticat cu disjuncție claviculă stângă. După 30 de zile petrecute în arest preventiv, Gabor Cătălin a fost găsit nevinovat și eliberat. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
DUPĂ NOUĂ ANI. Dragolea Nicolae Valentin a fost condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare "pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, tentativă de omor deosebit de grav și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice". Imediat după asasinat, acesta a dispărut, fiind dat în urmărire generală, apoi internațională. Peridic, prezența lui a fost semnalată de diverse surse în localitatea timișeană Vinga, pe Clisura Dunării, în fosta Iugoslavie sau chiar în anul 1997 la Timișoara, fără ca poliția să îi dea de urmă. Coincidența face ca, după fix nouă ani de la comiterea crimei, poliția spaniolă să anunțe capturarea unui individ autor de dublu asasinat în luna martie 1995, la Timișoara.
Pe site-ul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș figurează peste o sută de persoane date în urmărire generală. Între ele se numără și singurul condamnat în cazul Odobescu care s-a bucurat de libertate timp de 9 ani: Dragolea Nicolae Valentin. |
 |
 |
 |
 |
|
 |
PRINS ÎN SPANIA. Valencia, 18 martie 2004. Polițiștii spanioli au reținut, la Valencia, un român dat în urmărire internațională pentru uciderea a două persoane, în martie 1995, anchetatorii români așteptând informații de la omologii lor spanioli cu privire la acest caz.
Publicația spaniolă La Rioja online relatează că bărbatul - al cărui nume nu a fost făcut public - a fost reținut în urma unui control de rutină. Polițiștii i-au cerut actele la control și, în urma verificărilor, au constatat că pe numele lui exista un mandat de urmărire internațională, emis de Tribunalul Timiș.
Surse din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș au declarat agenției MEDIAFAX că nu au primit încă nici o înștiințare oficială din partea autorităților spaniole cu privire la capturarea românului.
Potrivit acelorași surse, singurul român dat în urmărire de autoritățile judiciare din Timiș pentru o crimă dublă este Dragolea Nicolae Valentin (36 de ani). Acesta a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, după o încăierare soldată cu moartea a două persoane, în noaptea de 20 spre 21 martie 1995. (Mediafax) |
 |
 |
 |
 |
|
|
|
|
|
 |
 |
|
 |
|