de Petrina CALABALIC

Dacă laşi din mână pliantele turistice frumos colorate şi o iei razna prin oraş, nu poţi decât să constaţi că Timişoara nu e nici pe departe oraşul de cinci stele despre care tot vorbesc edilii. O plimbare pe malul Begăi, într-o după-amiază însorită, poate dovedi oricând acest lucru. Sub poduri se adăpostesc oameni fără casă, care lasă în urma lor gunoaie şi miasme greu de suportat. Cei care nu au apă curentă îşi spală rufele în Bega, iar copii care n-au bani de ştrand au transformat canalul în loc de plajă şi scăldat.

Peisaj rural

La doar câteva minute de centrul oraşului, în zona pieţei Badea Cârţan, vizavi de fabrica 1 Iunie, familiile care locuiesc în casele dărăpănate de pe mal îşi spală covoarele şi copiii în Bega, în ciuda culorii maronii a râului. Peisajul, deşi timişorean, pare rupt de orice realitate urbană. O parte din zidurile clădirilor de pe faleză au căzut, alte cărămizi stau să se prăbuşească. Cât despre geamuri, parcă nici n-au existat vreodată. Caii ţiganilor căruţaşi pasc în timp ce stăpânii se odihnesc pe iarbă, la umbră. Acolo locuieşte o categorie aparte de oameni, pentru care Bega are aceleaşi semnificaţii pe care le avea pentru timişorenii de acum câteva sute de ani. E loc de scaldă, de spălat, de distracţie şi de pescuit.

Ingeniozitate de pescar

Mai în amonte, în zona Prinţul Turcesc, stuful e mai des şi gunoaiele mai multe. La fel şi lumea, care, în lipsă de alternative sau pur şi simplu din comoditatea de a nu merge până la ştrand, face plajă pe malul Begăi, printre buruieni, scaieţi şi hârtii. Alţii sunt ocupaţi cu lucruri mai serioase, cum ar fi spălatul hainelor. În sfârşit, un pâlc de tineri sparge monotonia. Sunt pasionaţi de pescuit, însă e cam greu în Bega, fiindcă undiţele li se agaţă mereu de crengile aflate pe fundul apei. Aşa că au inventat un sistem ingenios de dragare: o jantă de bicicletă legată cu o sârmă, pe care o aruncă în apă, în locul de pescuit, şi pe care o scot apoi afară cu tot cu crengi. Unul dintre pescari, Livius Florean, spune că dacă cineva va dori să scoată vreodată mizeriile din Bega pe porţiunea dintre uzina de apă şi primul pod, s-ar oferi voluntar, ca ghid, pentru găsirea lor. "Chiar sub pod sunt nişte răngi, cred că-s şine de tramvai. Cine înoată acolo se loveşte sigur de ele, iar dacă cineva sare de pe pod are puţine şanse să supravieţuiască. Pe partea cealaltă sunt bolovani, iar mai aproape de uzină sunt nişte frigidere. Chiar acum câţiva ani a sărit unul cu capul direct în frigider şi a ieşit plin de sânge", povesteşte Livius Florean, în timp ce unul dintre puştii preocupaţi de pescuit tocmai scoate din apă o carcasă de televizor.

Podul de lemn

Planurile de pescuit ale tinerilor sunt date peste cap din cauza uzinei de apă. Pe Bega încep să vină, dintr-o dată, crengi, hârtii şi sticle de plastic. "Iar au dat drumul la apă", spune cu regret unul dintre băieţi. Într-adevăr, nivelul începe să crească, însă nu asta îi supără, ci mizeria care vine pe apă şi care, cu un efort minim din partea celor de la uzină ar putea fi strânsă înainte de a pleca plutind spre centrul oraşului. Dincolo de uzina de apă toate elementele urbane dispar, chit că ambele cartiere - Plopi şi Crişan - fac parte din Timişoara. O mulţime de copii se bălăcesc în Bega, în locul cunoscut sub numele "podul de lemn". Acolo apa e mai limpede şi se lăţeşte, parcă special pentru a crea un loc bun de baie, numai bun pentru copiii care îşi petrec vacanţa de vară acasă. Pilonii fostului pod de lemn încă se mai văd sub apă. Acesta a fost tăiat de comunişti în ideea că pe Bega vor naviga ambarcaţiuni mari şi de dragare. Bineînţeles, podul a fost distrus, iar de întreţinerea canalului nu s-a mai ocupat nimeni. Nici în amonte, nici în aval de uzina de apă. Până cineva se va hotărî să facă ordine, Bega rămâne în paragină. O paragină de cinci stele.

TIMIŞELUL. Râul care străbate Timişoara se numea în trecut Timişel sau Timişul Mic. Numele "Bega" l-a primit în momentul în care a fost transformat în canal navigal. Acest lucru s-a întâmplat parţial între 1728 şi 1932, pe porţiunea Făget - Timişoara. După 1902 cursul a fost regularizat în zona Fabric, construidu-se un singur canal (cel actual), în locul numeroaselor canale existente. În planul de regularizare a fost prevăzută de-a lungul canalului o centură de zone verzi, pentru agrement, care astăzi e lăsată de izbelişte.

"Chiar sub pod sunt nişte răngi, cred că-s şine de tramvai. Cine înoată acolo se loveşte sigur de ele, iar dacă cineva sare de pe pod are puţine şanse să supravieţuiască. Pe partea cealaltă sunt bolovani, iar mai aproape de uzină sunt nişte frigidere"

Livius Florean, tânăr locatar din Fabric, "ghid" pe malul Begăi