Locuitorii comunei arădene Bârzava trăiesc de ani de zile cu teama de a nu se îmbolnăvi de cancer din cauza unei foste mine de uraniu. Pericolul îi pândeşte în aerul pe care îl respiră şi în apa pe care o beau, mai ales pe cei care au gospodăriile în preajma minei. În ultimii cinci ani, cancerul a ucis mai mulţi oameni care locuiau lângă fosta exploatare de uraniu

Comuna Bârzava este situată pe valea râului cu acelaşi nume, pe drumul european ce duce din Arad spre Deva. E o aşezare curată, înconjurată de dealuri împădurite. Deşi se întinde pe 25.000 de hectare, comuna are puţin peste 3.000 de locuitori, împrăştiaţi în 8 sate. Dintre aceştia, circa o mie locuiesc în Bârzava. La prima vedere, nimic nu pare în neregulă în localitate. La ieşirea spre Deva însă, pe partea stângă, la mai puţin de un kilometru de drumul european, se află o mină de uraniu în conservare. Mina a fost exploatată de ruşi între 1964 şi 1968, an în care au plecat brusc din cauza situaţiei politice, fără a o închide în mod corespunzător.

De la primăria din Bârzava până la fosta exploatare se ajunge cu maşina în trei minute. Un necunoscător nu şi-ar putea da seama că acolo se află o mină de uraniu. Pare doar o movilă mare de moloz. În vârful ei se află intrarea în mină, blocată pentru a nu se produce accidente. Oamenilor care locuiesc în preajmă li s-a spus că nu au de ce să-şi facă griji: movila conţine doar deşeuri şi minereu steril, iar radioactivitatea se încadrează în limitele admise. Cu toate acestea, de 35 de ani de când a încetat activitatea în mină, nici un fir de iarbă nu a crescut pe movilă. "Nu e numai steril acolo! Jumătate e materie primă. N-o spun eu asta, ci cei care au lucrat la mină şi au văzut. Nu puteau să transporte atât de repede precum extrăgeau şi atunci aruncau materie primă peste deşeuri", spune Vladimir Popovici, primarul comunei.

Fără nici o măsură de precauţie, mina a fost săpată între casele bârzăvenilor, exact pe malul râului. Când plouă, apa de pe movila de deşeuri se scurge direct în râu, care este locul de joacă preferat al copiilor pe timp de vară. În Bârzava se bălăcesc raţele şi gâştele localnicilor, iar vacile beau apă tot de acolo. Apa din mină ajunge şi în pânza freatică, lucru care-i face pe oameni să creadă că apa din fântânile lor nu e tocmai sănătoasă, deşi are gust bun. Oricum, nu au de ales. Altă apă n-au. În preajma minei au murit de cancer 12 oameni în ultimii 5 ani. Una dintre case, cea a familiei Ţălanu, se află la vreo 20 de metri de mina de uraniu, iar grădina se întinde până la marginea movilei de deşeuri. Soţul bătrânei se numără printre cei care au murit de cancer. Ramona Ţălanu şi fiul ei de numai patru ani locuiesc lângă movila de deşeuri. Femeia a observat că vecinii s-au cam curăţat în ultima vreme, dar trăieşte cu speranţa că ei şi copilului nu li se va întâmpla nimic.

Primarul Bârzavei este supărat că nu primeşte fonduri pentru închiderea minei şi pentru introducerea apei curente în comună, deşi Institutul de Sănătate Publică Timiş a recomandat acest lucru. "De zece ani vorbesc ca Moise în pustiu. Cine nu locuieşte aici nu ştie cum e să te gândeşti că fiecare gură de apă pe care o bei poate fi contaminată. Sincer, mie mi-e frică şi să merg lângă mină", spune Vladimir Popovici. Nu doar sănătatea oamenilor este afectată de lipsa apei curente, ci şi economia comunei. "Avem potenţial pentru agroturism, pentru investiţii, dar fără apă curentă nu vine nimeni aici. Cum să vină străinii dacă nici n-au unde să facă un duş? Şi când mai aud şi de mina de uraniu, nici nu mai stau pe gânduri!", mai spune primarul.

În timpul exploatării minei, o parte a minerului de uraniu extras era depozitată în partea opusă a satului. În '68, când s-a închis mina, iar exportul către Rusia a încetat, depozitul de uraniu a fost acoperit cu beton. Ca şi cum toată lumea ar fi uitat de existenţa lui, în '84, exact lângă depozit, a fost construită o unitate militară. Sătenii spun că soldaţii aveau stări de somnolenţă şi ameţeli. David Iovuţ (foto), proprietar al unei parcele de pământ aflate exact lângă depozitul de uraniu, a fost martor al măsurătorilor care s-au efectuat pentru stabilirea gradului de radioactivitate lângă unitatea militară: "Au venit specialiştii cu aparate de măsurat. Am văzut că se mişcau acele alea până în sat, la biserică, aşa de mari erau radiaţiile". Abia în 1993, minereul a fost ridicat şi transportat cu trenul la Făgăraş. Sătenii spun că uraniul a fost transportat până la gară în basculante, fără nici o măsură de protecţie. Pe locul fostului depozit de uraniu, primăria a amenajat o groapă de gunoi. "E mai bine cu murdăria lângă noi, decât cu radiaţiile!", concluzionează săteanul, fost vecin cu depozitul de uraniu.

MINE NEÎNCHISE. În judeţul Arad, în apropiere de Bârzava, au mai existat alte trei mine de uraniu... ruseşti, exploatate cu forţă de muncă românească. Acestea se află în localităţile Milova, Rănuşa şi Vârfurile. O altă mină neînchisă corespunzător, care afectează sănătatea celor care locuiesc în zonă, se află în judeţul Caraş-Severin, în apropierea Oraviţei, la Ciudanoviţa.

Primele exploatări de uraniu din România au apărut la mijlocul anilor '50, la Băiţa-Plai, judeţul Bihor. Acolo se găsea cel mai bogat zăcământ de uraniu din lume din punct de vedere al concentraţiei (peste 60%). După plecarea ruşilor, mina a încetat să mai fucţioneze. Halda de minereu sărac a rămas, ca şi în cazul Bârzavei, neacoperită, aflându-se chiar în vecinătatea locuinţelor din Băiţa-Plai.

4 VACI PE LUNĂ. Radu Trăuşan în vârstă de 60 de ani, locuitor al Bârzavei, a lucrat la mina de uraniu în tinereţe, ca dulgher de întreţinere. Deşi a fost avertizat că se expune radiaţiilor, Radu Trăuşan, la fel ca mulţi alţi tineri din comună de atunci, a primit bucuros locul de muncă în subteran. "O vacă era 1.500 de lei în '65, iar eu câştigam 6.000 de lei pe lună. Lucram numai şase ore, plus că în fiecare zi primeam o masă gratuită cu mâncăruri care nu le aveau românii nici la Paşti. Cum să nu accepţi, mai ales când eşti tânăr? Atunci nu prea te gândeşti la moarte. Cei mai mulţi dintre colegii de lucru s-au dus de tineri. Alţii, care nu erau de pe-aicea, cine ştie ce s-o mai întâmplat cu ei. Eu, mulţumesc lui Dumnezeu, nu am nimic. Cred că sunt atât de otrăvit încât am devenit imun", spune fostul miner. Tot Radu Trăuşan îşi aminteşte cum, între 1958 şi 1963, ruşii forau prin tot satul în căutare de minereu de uraniu. Ruşii i- au lăsat o amintire chiar în grădină: o ţeavă de la sondă pe care nu au mai putut să o scoată (foto).

"ÎN LIMITE". Medicul din Bârzava, dr. Dan Petrilă, nu pare foarte îngrijorat pentru sănătatea bârzăvenilor. Conform datelor furnizate de acesta, mortalitatea cauzată de cancer în comună de este 14,6%. "Comparativ cu satele din jur nu sunt diferenţe deosebite. Măsurătorile arată că radioactivitatea se încadrează în limite. În plus, nu pot să leg toate cazurile de cancer de mina de uraniu. E drept că incidenţa este mai mare în preajma minei", afirmă dr. Petrilă. Problema apei curente îl afectează însă şi pe el: "E greu vara, când e secetă şi rămâne cabinetul fără apă. Am apelat de câteva ori la pompieri, care au adus câte o cisternă", mai spune medicul.

SĂTUL DE PROMISIUNI. Există un proiect SAPARD pentru introducerea apei curente în comuna Bârzava, pe o distanţă de 3,2 kilometri. Primarul Vladimir Popovici zice însă că, pentru a fi implementat, primăria trebuie să vină cu un alt proiect şi cu 600 de milioane de lei, sumă de care nu dispune. Sătul de promisiuni şi de proiecte, primarul intenţionează să înceapă introducerea apei curente prin forţe proprii, cu bani de la primărie şi de la oameni. Cât despre mină, pentru a fi închisă corespunzător, ar fi necesare 20 de miliarde de lei. Asta înseamnă un gard de sârmă şi un gard viu în jurul intrării în mină, un strat de beton peste movila de deşeuri şi două staţii de epurare.