Frumoasele Banatului
VÂNĂTOR MODEL

16 August 2005
Click pentru a mari
Foto: Carlo Doratelli

La doar 21 de ani, Octavia Ecaterina Chițuleasa a devenit imaginea agenției Max Fashion. Frumoasa timișoreancă are 1,70 metri înălțime și dimensiunile 83/59/86.

Înnebunită după paste

A început să practice modelingul la 14 ani, iar de atunci a avut ocazia de a prezenta pentru creatorii de modă locali Mihaela Motișan, Ana Cioclov și Ligia Borșanu. Secretul ei? "Nu sunt modestă, am tupeu și inițiativă. Nu țin nici o cură de slăbit, dar nici nu mănânc mult. Mâncarea mea preferată sunt pastele", declară, cu dezinvoltură, Octavia.

Cercetător genetic

Însă Octavia este foarte departe de imaginea asociată de obicei cu fotomodelele. Imaginea agenției Max Fashion este studentă în anul III la Facultatea de Inginerie Genetică din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Nu vă gândiți însă la clonare, pentru că Octavia va face carieră în domeniul cercetării genetice pe plante.

Victime

Octavia are ca pasiuni echitația și vânătoarea. "Practic echitația de la nouă ani. De vânătoare m-am apucat doar de câțiva ani, însă, deși am pușca mea, nu mă pricep prea bine la acest sport. În trei ani am reușit să împușc doar două animale: un fazan și un iepure", povestește, vânătorește, modelul timișorean.

Click pentru a mari

O SLĂBICIUNE. Faptul că este o femeie independentă nu îi descurajează pe admiratori, care fac coadă la ușa ei. În ce o privește pe Octavia, frumoasa blondă are o slăbiciune: "Nu pot să spun că îmi place doar un singur tip de bărbat. Totuși, am o slăbiciune pentru cei înalți, bruneți și deștepți. Nu mă interesează dacă au sau nu bani, pentru că nu caut mașini și case".

Click pentru a mari

"De vânătoare m-am apucat doar de câțiva ani, însă, deși am pușca mea, nu mă pricep prea bine la acest sport. În trei ani am reușit să împușc doar două animale: un fazan și un iepure"

Octavia Chițuleasa