Oamenii pătrund tot mai adânc în spațiul cosmic. Instrumentele create de astronomi sunt din ce în ce mai performante, iar descoperirile noi au loc în fiecare zi. Existența altor lumi, devine încet, încet, din simplă speculație filosofică, o realitate. Totuși persistă întrebarea: suntem oare singuri în Univers? Agenția Spațială Americană NASA e sigură că tehnologia modernă va găsi în anii ce urmează răspunsul.
120 de planete
În 1995, o echipă de cercetători suedezi descoperea o planetă de mărimea lui Jupiter, în apropierea stelei 51 Pegasi, care seamănă cu Soarele. A fost un succes imens, mai ales că până atunci, toate descoperirile de planete extrasolare se dovediseră a fi eșecușri. De atunci s-au descoperit în total 120 planete. Toate sunt giganți de dimensiunile lui Jupiter sau Saturn și, la fel ca acestea, nu întrunesc condițiile pentru a susține viața. Însă este foarte probabil ca sistemele planetare din care ele fac parte să conțină și planete terestre mai mici, precum Marte sau Pământul, dar care deocamdată nu pot fi reperate.
Telescopul gigant
Pentru a observa planete de dimensiunea Pămâtului, ar fi nevoie de un telescop cu oglinda cât un teren de fotbal, care ar trebui să fie amplasat în spațiu. Fiindcă ideea nu poate fi pusă în practică, cercetătorii au găsit o altă metodă de a repera obiecte cerești atât de mici: interferomteria. Aceasta combină lumina mai multor telescoape, care funcționează precum unul singur, mult mai mare. Acesta va anula strălucirea stelelor mari, ceea ce va face posibilă observarea obiectelor care le înconjoară.
Misiuni
Prin Programul "Origins", NASA a inițiat pentru următorii 8 ani, o serie de misiuni care au ca scop principal identificarea planetelor locuibile sau locuite deja. Se vor folosi cele mai sensibile și sofisticate instrumente. Interferometrul Keck va oferi lumii în curând primele imagini ale giganților de gaz din afara sistemului solar. Pentru anul 2009, NASA a programat lansarea Misiunii Spațiale Interferometrice ("Space Interferometry Mission"), prin care va determina poziția exactă a stelelor și le va identifica pe cele mai apropiate de sistemul solar, în jurul cărora ar putea orbita planete precum Pământul. Dacă misiunea va fi un succes, cel mai probabil în 2012 va fi lansat în spațiu "Detectorul de planete terestre", care va fi capabil să identifice și să caracterizeze planete din jurul a 200 de stele, pe distanța a 45 de ani lumină.