Cine ştie dacă şi-o fi spus, vreodată, singur cu sine însuşi, că viaţa lui chiar e un roman. A fost scris în stele s-o ia mereu de la capăt, să-şi zdrelească, simbolic, coatele şi genunchii, să răzbească, rămânând egal sieşi şi, neapărat, ..."pe scândură".

De rang nobiliar

Un inel cu nobiliară pecete, o diplomă atestând rangul nobiliar sunt vestigii familiale predate, cu protocolul de rigoare, altui şi altui bărbat din familie, o dată cu atingerea vârstei de rigoare. Primul Bomches devenit "von" fusese ministru al împăratului, pe care Franz Josef l-a înnobilat pentru vrednicie şi fidelitate. Numele unuia dintre descendenţii acestuia a rămas dăltuit în piatră pentru meritul de a fi ctitorit Biserica Neagră din Braşov, pe când fiul său, Friedrich, este cotat a fi cel mai mare grafician şi pictor european în viaţă. Următorul von Bomches este, la rându-i artist, o bună parte din viaţa lui fiind legată de Timişoara.

Semne

Aproape-o zi şi jumătate a trecut până ce Bernd şi-a făcut zgomotos apariţia pe lume; pentru cei din jur, suna a premoniţie. Apoi, ciclic, s-au tot ivit semne. Prima întâlnire cu părintele său s-a petrecut când împlinise deja vârsta mersului la şcoală; abia atunci, Friedrich von Bomches putea lăsa în urmă şi frontul, şi anii grei de lagăr din Siberia. Descendentul său a crescut mai mult decât liber în spirit, ceea ce avea să-l coste: vreme de patru ani, în intervalul 1964-1968, Bernd, "rebelul printre nobili", a purtat uniforma deţinuţilor politici întemniţaţi la Aiud.

Scenă, mistrie, zbor

Mult mai târziu decât ar fi fost firesc, a devenit student la teatru şi, din 1974, vreme de şapte ani, vedetă a scenei germane din Timişoara. Actor, regizor, dar şi showman, cânta cu vino-ncoace, bătea step cu aplomb, cucerindu-şi publicul prin evantaiul viu colorat al harului. În Germania a plecat când "nu se mai putea", în '81, împreună cu o preafrumoasă colegă, Inge Meyer, care avea să devină a doua lui soţie-actriţă (după altă timişoreancă, Lavinia Jemna, mama fiicei lor Marion). În patria de adopţie a jucat un timp teatru, după care a făcut ce-a fost nevoie: a spălat vase, a măturat şi a tuns gazon, a fost strungar, sudor, mecanic. Ca-n Sandra Brown, la un moment dat s-a ajuns ca antreprenor în construcţii, de şi-a putut împlini aproape orice vis; în '88 şi-a luat şi o (mică) navă aeriană, şi brevetul de pilot, şi licenţa pentru acrobaţie aeriană. Şi tot ca-ntr-un "roman roz", business-ul a intrat (nu din vina lui) pe linie moartă, aşa că gândul cel bun al fostei lui colege de teatru, Ildiko Jarcsek Zamfirescu, de a-l pofti să joace iar pe scena germană, a fost primit cu abia tăinuită mare bucurie.

Alt punct, alt capăt

Come-back-ul i-a adus emoţii cu carul şi satisfacţii aşijderea; dacă ar fi să pună de-un top, ar începe cu "Emigranţii" lui Mrozek şi-ar continua, negreşit, cu "60 de ani şi cu nimic mai înţelept", one-man-show de aniversare... rotundă, după care, la puţin timp, s-a arătat de-un nou început. Pentru că răstimpul legal de "stipendiat" al statului german ca actor-oaspete în România ajunsese la capăt, n-a avut altceva de făcut, în prag de nouă stagiune, decât să răspundă unei invitaţii sosite tot din partea unei foste partenere de scenă, Ildiko Frank-Ionescu, devenită directoare a Teatrului German din oraşul ungar Szekszard. Din octombrie 2004, Bernd von Bomches a luat-o iar viaţa de la capăt, părăsind (vremelnic, speră artistul) Timişoara atât de dragă lui, însoţit de tot ceea ce îi este aproape: jumătatea inimii lui, prima soţie "civilă", cărţile, tablourile, mobila, pisoii şi căţeii. S-au instalat într-un spaţiu neobişnuit: sediul fostei vămi, pe care Bernd l-a făcut să fie nu doar locuibil, ci aşa cum trebuie să fie un cămin adevărat.

Revenirea

Ca pretutindeni, omul-orchestră von Bomches este la mare preţ în trupa de la Szekszard, "folosit" fiind nu doar ca actor, regizor, showman, ci şi ca dascăl de germană... adevărată. Publicul timişorean a avut şansa de a vedea şi aplauda, de curând, pe scena TNT, prima producţie-Bomches creată în Ungaria; actorul omonim revine, "nemţeşte", în spectacolele Teatrului German de Stat din Timişoara, şi-asta nu numai pentru că aşa sună înţelegerea. De drag, de dor este vorba mai ales.

	SPECTACOL