La sfârșitul anului trecut, singurul crescător autorizat de vipere cu corn din România a avut parte de o surpriză neplăcută. Autoritățile de control i-au confiscat 26 de reptile, pe motiv că acestea nu aveau "certificate de naștere", deși acest lucru nu este prevăzut de legislația domeniu.
Comisia mixtă
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o reprezentantă a Agenției de Protecție a Mediului din Timișoara a fost în control la ferma de la Orțișoara, locul în care Marius Buldur a creat condițiile necesare pentru creșterea în captivitate a viperelor. Vizita a fost neanunțată, astfel încât proprietarul nu a fost prezent la operațiunea de "recenzare" a viperelor. Acțiunea nu a rămas fără urmări. Cu puțin înaintea sărbătorilor, Marius Buldur a primit o înștiințare prin care era invitat să se prezinte la sediul propriei crescătorii de vipere de la Orțișoara pentru a fi martorul unei operațiuni de control efectuate de o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Agenției de Protecție a Mediului, polițiști și un herpetolog.
Fără certificat
"Autorizația de mediu o obținusem pentru zece vipere. Între timp, a trecut perioada de înmulțire, astfel că numărul lor a crescut. Nu am știut că, de fiecare dată când vine pe lume un pui de viperă, trebuie să merg la Agenția de Mediu pentru ca inspectorii să se deplaseze la Orțișoara, să îi ia în evidență", spune Marius Buldur, proprietarul viperelor. Pentru că nu a putut prezenta un certificat de naștere pentru surplusul de reptile, Buldur a rămas fără ele. Pe baza unui proces verbal, cele 26 de vipere pentru care nu exista autorizație au fost ridicate. "M-a deranjat modul în care s-a procedat. Trebuiau să aibă o discuție cu mine în prealabil, mai ales că situația mea era cunoscută pe plan local", spune indignat crescătorul.
"Erau parazitate"
"În momentul controlului, specialistul nostru în herpetologie de la Cluj a recunoscut vipere adulte. A trebuit să le confiscăm deoarece autorizația de mediu era dată pentru zece vipere. În plus, viperele confiscate erau parazitate și aveau nevoie de tratament", afirmă Cornelia Gârboni, directoarea Agenției de Protecție a Mediului Timișoara. "În mod normal, orice achiziție de vipere sau creșterea numărului acestora prin înmulțire trebuia anunțată", a adăugat Gârboni. Situația este însă ambiguă, deoarece, până în momentul de față, legislația nu are prevederi speciale în ceea ce privește viperele.
Ministerul a dispus
Situația nou creată i-a pus în încurcătură pe inspectorii de mediu timișoreni. "Vom face controale periodice pentru a ține o evidență strictă a numărului de vipere", a promis directoarea Gârboni. În 2004, controale periodice nu s-au făcut la ferma de la Orțișoara. Singura vizită a fost cea inopinată de la sfârșitul anului trecut, în urma căreia, au fost confiscate 26 de vipere fără "certificat de naștere". "Am luat legătura cu ministerul, care a dispus o anchetă la nivel de țară. După centralizarea datelor, se vor lua măsurile care se impun vizavi de crescătorii de vipere, mai ales de cei care nu au autorizații", a declarat Cornelia Gârboni.
Vipere de import
Confiscarea viperelor deținute de Marius Buldur la ferma de la Orțișoara pare ciudată, cu atât mai mult cu cât ferma cu pricina are autorizație atât de la Mediu, cât și de la Direcția Sanitar-Veterinară. "Nu este nimic ilegal. Totul este să demonstrezi că viperele s-au născut în captivitate și nu sunt luate din natură", spune Marius Buldur. Dacă lucrurile se mișcă greoi pe plan local, singurul crescător de vipere autorizat din România își va înnoi contractul notarial de împrumut al viperelor pe care le deține de la "părinții" lor de drept, din Arad și, va încerca să facă demersurile necesare pentru a importa vipere din străinătate, ca să nu se mai iște suspiciuni.